Finalul lui Game of Thrones nu va mulţumi pe toată lumea, spune interpretul lui Bran Stark

de Cristina Grigore în 21 Dec 2017
„Va bucura mult o parte a publicului, va întrista mult o alta, iar pentru restul va fi aşa şi aşa”, a declarat actorul

Fanii aşteaptă cu nerăbdare finalul serialului Game of Thrones şi fiecare are aşteptările sale legate de cea din urmă încleştare şi consecinţele sale. Actorul Isaac Hempstead Wright, interpretul lui Bran Stark, a dezvăluit TheHollywoodReporter.com că, deşi ultimul sezon al serialului, ce va putea fi vizionat abia în 2019, va fi epic, nu va mulţumi o bună parte din public.

„Suntem toţi extrem de încrezători în legătură cu direcţia poveştii, cu mesajul pe care aceasta îl transmite şi modul în care a fost gândit totul. Cele şapte sezoane au livrat o istorie epică, dinamică şi captivantă. Atâta timp cât noi suntem convinşi că am făcut dreptate acestei adaptări – că am armonizat universul imaginat de George [R. R. Martin n. red.] cu viziunea lui David şi Dan [Benioff şi Weiss, creatorii serialului, n. red.] – suntem mulţumiţi. Nu va urma drumul pe care unii îl doresc. Va bucura mult o parte a publicului, va întrista mult o alta, iar pentru restul va fi aşa şi aşa. Este exact cum trebuie să fie un final. Sunt sigur că va fi grozav!”, a explicat actorul.

Ultimul sezon din Game of Thrones va fi unul dintre cele mai scumpe din istoria televiziunii americane şi unul dintre cele mai costisitoare realizate vreodată. 15 milioane de dolari vor merge către fiecare din cele şase episoade de încheiere. Episoadele, cu o durată apropiată de ce a unui lungmetraj, vor fi filmate aproape simultan, în diverse părţi ale lumii. 

Exploreaza subiecte similare:

Game of Thrones, Isaac Hempstead Wright

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 23 septembrie 2018 09:48
Pare o mare provocare acest controversat si mult comentat final al indragitului si apreciatului serial "Game of Thrones", dar nu ne ramane, decat cu parere de rau , sa asteptam.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells