Finalul lui Game of Thrones a bătut recordul de audiență

de Cristina Grigore în 22 Mai 2019
The Iron Throne a devenit cel mai vizionat episod din istoria HBO

Ultimul episod al Game of Thrones a fost vizionat de un număr record de telespectatori, conform datelor furnizate de HBO și preluate de site-ul CNN. „The Iron Throne” a fost vizionat de 13,6 milioane de oameni în transmisiune directă - duminică, 19 mai - și a devenit cel mai urmărit episod din istoria numitei rețele TV. Recordul aparținuse până atunci primului episod al sezonului 4 din The Sopranos (13,4 milioane de vizionări).

Al doilea cel mai vizionat episod GoT a fost chiar cel anterior finalului - episodul 5, „The Bells” – care a marcat 12,5 milioane de telespectatori (HBO Go și HBO Now au ridicat audiențele episoadelor 5 și 6 din serie la 18,4, respectiv 19,3 milioane). Cel mai mic rating din sezonul 8 l-a avut episodul 2, A Knight of the Seven Kingdoms (10,3 milioane).

Cum era de așteptat, sezonul 8 al GoT a fost și cel mai discutat. Fanii și-au exprimat în număr mare nemulțumirea față de modul în care realizatorii au ales să încheie serialul, iar peste un milion dintre ei chiar au semnat o petiție pentru ca acesta să fie refăcut.

Sophie Turner, interpreta Sansei Stark în serial, a catalogat inițiativa acestora drept „o lipsă de respect” față de toți cei care „au lucrat din greu” la acest ultim sezon. Chiar dacă nici criticii de film nu au fost prea încântați de finalul seriei, opinia unanimă poate fi rezumată de cuvintele lui Brian Lovry de la CNN: „Nu a fost sub nicio formă cel mai bun sezon al lui Game of Thrones, însă este departe de a putea fi considerat dezastrul pe care îl reclamă unii și alții”. 

Exploreaza subiecte similare:

Game of Thrones, Sophie Turner

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
YulianHD pe 23 mai 2019 18:41
păcat că episodul a fost unul din cele mai slabe.
spartacus pe 24 mai 2019 16:02
Cei doi scenaristi noi care au primit misiunea de a continua opera lui George R.R. Martin ”au reușit” contraperformanța să își bată joc de toată saga prin ultimele două episoade. Așa ceva mai rar!?!... Și, mai nou, cei doi scenariști au fost anunțați că se vor ocupa de noua saga ”Star Wars”!?!...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells