Filmul Selma, cu patru nominalizări la Globurile de Aur 2015, susţinut de un fost preşedinte american. Iată care!

de Gloria Sauciuc în 12 Dec 2014
Filmul ar putea-o face pe regizoarea Ava Duvernay prima femeie de culoare nominalizată la Oscarul pentru cel mai bun regizor

George H.W. Bush, fost preşedinte american (1989-1993) şi tatăl lui George Bush Jr. (preşedinte SUA între 2001 şi 2009), împreună cu soţia sa Barbara şi cu invitaţii lor au participat, pe 9 decembrie, la o proiecţie a filmului Selma la Houston, după cum a anunţat joi Paramount Pictures, compania care distribuie producţia.

Filmul, ce îl are pe David Oyelowo în rolul lui Martin Luther King Jr., are subiectul inspirat din manifestaţiile care, în 1965, au dus la promulgarea a „Legii drepturilor civile”, o lege care interzicea discriminările rasiale. Selma a fost nominalizată joi la patru categorii ale Globurilor de Aur (Cel mai bun film , Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor, Cea mai bună melodie originală), şi ar putea-o face pe regizoarea Ava DuVernay prima femeie de culoare nominalizată la Oscarul pentru cel mai bun regizor.

„Selma recreează magnific emoţiile puternice simţite de întreaga naţiune, ducându-ne înapoi în momentul în care Martin Luther King Jr. a condus mişcarea pentru drepturi civile”, declara fostul preşedinte american. „Producătorii împreună cu actorii nu doar au surprins durerea şi tensiunile acelor momente dificile, dar şi cât de departe am ajuns noi ca şi societate - şi, în felul acesta, ne-au amintit libertatea de a protesta paşnic şi puterea spirituală care a făcut America o naţiune atât de măreaţă!”, a concluzionat George H.W. Bush, citat de presa internaţională.

Totuşi, rămâne de amintit că Bush, în calitate de politician, s-a opus în 1964 primei „Legi a drepturilor civile”, dar a semnat, ca preşedinte, Legea din 1991, tot el fiind acela care l-a numit pe cel de-al doilea Judecător asociat Curţii de culoare din Curtea Supremă a Statelor Unite, pe Clarence Thomas.

Exploreaza subiecte similare:

David Oyelowo, Selma, Ava DuVernay

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells