Filmul românesc de televiziune Dezertorul, duminică, la TVR 1

de Cinemagia în 23 Dec 2018
Acțiunea se desfășoară pe parcursul a 24 de ore în timpul primelor zile ale ocupației germane a Bucureștiului, în Primul Război Mondial

TVR 1 difuzează duminică, 23 decembrie, de la ora 17.10, filmul Dezertorul,  o adaptare pentru televiziune după piesa omonimă a lui Mihail Sorbul, în regia și adaptarea lui Silviu Jicman.

Dezertorul este o dramedie, a cărei acțiune se desfășoară pe parcursul a 24 de ore în timpul primelor zile ale ocupației germane a Bucureștiului, în Primul Război Mondial. Spectacolul de televiziune are, ca tema principală, tema războiului ce distruge totul în jur, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Un sergent român mobilizat, Silvestru Trandafir (Andrei V. Ciopec), aflat pe front, nu mai suportă gândul că soția sa i-ar putea fi infidelă, si dezertează. Acasă, după un incident cu Lică Chitaristul (Geo Constantinescu), pe care îl gonește pe fereastră, gelosul bărbat se confruntă cu un mai vechi pretendent la grațiile Aretiei (Ada Galeș), locotenetul german Gottfried Schwalbe (Liviu Pintileasa). Curtenitor la început, neamțul își pierde la un moment dat răbdarea, dând semne de agresivitate. Dialogul dintre cei doi bărbați e încărcat de tensiune. Din replicile schimbate de cei aflați în scenă, se poate percepe neliniștea care domnește în oraș, chiar dacă o parte a populației încă se distrează.

Simțindu-se stăpan pe situație, neamțul se arată dispus să îl lase să plece pe Silvestru, în schimbul Aretiei, „prada lui de război”. Intărâtat, Silvestru, îi taie beregata și după ce se asigură că soția a părăsit locul faptei, se predă unei patrule germane. Ar fi putut să fugă, dar jertfindu-se, vrea să evite represaliile ce
s-ar fi putut abate asupra unor nevinovați.

„Față de piesa lui Mihail Sorbul, am realizat o extindere a spațiului de joc astfel încât să urmărim acțiunea din piesă și în imediata apropiere a casei familiei Trandafir”, spune regizorul.

„Spectacolul este unitar din punct de vedere al timpului, spațiului și acțiunii. Ne-am propus ca pentru a da o dimensiune universală poveștii noastre, să deschidem spațiul de joc, prin completarea scenariului cu secvente de război sub forma de jurnal de front, pentru a configura atmosfera momentului (noiembrie, 1916, București, la două zile de la intrarea în capitala a trupelor germane), spun Diana Dumitru, producătoare și Demeter András István, producător coordonator.

 

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

jinglebells