Filmul Minecraft se va lansa în 2019

de Cristina Grigore în 28 Iun 2016
Adaptarea se va război, la box office, cu Avengers: Infinity War şi Justice League 2

O avalanşă de filme inspirate din jocuri video se îndreaptă către marele ecran, propulsate de succesul unor producţii recente (vezi The Lego Movie sau Angry Birds). După ce, nu demult, producătorii au ţintit către o trilogie Tetris (ce va fi realizată cu o substanţială investiţie chineză), iată că un alt titlu celebru - din categoria pixelatelor fără vreo anume intrigă – va fi transformat în film. Potrivit Deadline.com, Minecraft: The Movie (după un joc video dezvoltat de Markus Alexej Persson şi, ulterior de compania suedeză Mojang), va ajunge în cinematografe pe 24 mai 2019.

De regia filmului – care se află deja de multă vreme în dezvoltare -  se va ocupa Rob McElhenney, la prima sa încercare directorială, după mai bine de zece ani ca scenarist, producător şi co-star al serialului de comedie It's Always Sunny in Philadelphia. McElhenney a declarat că, alături de scenarişti, va crea ceva „neobişnuit şi minunat” pentru versiunea cinematografică a lui Minecraft.

În ultimii cinci ani, jocul video Minecraft s-a vândut în peste 106 milioane de copii. În 2019, filmul va avea concurenţi puternici la box office: Avengers: Infinity War Part II şi Justice League 2

Exploreaza subiecte similare:

Minecraft, The Lego Movie, The Angry Birds Movie, Rob McElhenney, Avengers: Infinity War - Part II

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cavallioty pe 28 iunie 2016 21:08
din titlul scris de tine cristina,se intelege ca cele 3 filme se vor lansa in acelasi weekend,pe cand ele se vor lansa la cate 2 saptamani diferenta,mai intai Avengers,apoi Minecraft si dupa Justice League asa ca Minecraft va avea timp sa isi faca bani si nuprea se va razboi asa mult cu cele 2 filme mentionate de tine mai sus

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells