Filmul lui Lucian Pintilie "Dupa-amiaza unui tortionar" socheaza la prima vizionare.

de Larisa-Magdalena Ionescu în 22 Mai 2002

Spectatorul pregatit pentru o noua pelicula romaneasca (a se intelege usoara) va fi foarte surprins in fata acesteia. E vorba de un film realisto-poetic cu aspre accente grotesti. "Tortionarul" (asa cum il botezasera ziaristii cu titlu povizoriu) este o poveste inspirata de cartea Doinei Jela "Drumul Damascului. Spovedania unui fost tortionar", la randul ei inspirata de o poveste reala. "Personajul lui Frant Tandara exista in realitate, si e un om absolut normal. Am vizionat o caseta cu el, l-am studiat, si mi se pare chiar un om de treaba, desi a omorat cateva persoane cu sange rece - declara Gheorghe Dinica, interpretul eroului titular. M-a intrebat, cand ne-am intalnit: I-am raspuns: "Cand stiu ce ai facut...> S-ar putea sa fie cabotinism, dar el nu e un demon, si nici un inger. E un simplu om".

Un film despre vina si pacat
In esenta, filmul este, ab originae, istoria unui criminal. Dupa-amiaza in care se spovedeste este dureroasa pentru el. Pentru ca, fara sa vrea, trebuie sa retraiasca un trecut de care nu e deloc mandru: si-a omorat cu sange rece tatal, fata, baiatul, iubita; a torturat, fiindca asta era meseria lui, fara urma de vina; n-a iubit pe nimeni (sau, cel putin, asa a lasat sa se inteleaga); si-a irosit viata intr-un mod inutil. Tortionarul este un om in mod clar reperat in timpul Romaniei comuniste. Dar existenta lui s-ar fi putut desfasura, totodata, in aceasta perioada tulbure a unui prezent in care isi cere rascumpararea pentru atatea pacate. Actiunea filmului se desfasoara in dimensiunile teatrului clasic: unitate de loc, de timp si actiune. Scenariul se deruleaza pe baza dialogului dintre Frant si jurnalista jucata de Ana Ioana Macaria, alaturi de profesorul (lui) Radu Beligan. Relatia dintre ei e una directa, fara absolut nici o implicatie sentimentala. Ceea ce conteaza e el, eroul, secondat de sotia lui oarba (Coca Bloos). "A avut loc o deplasare a accentelor dinspre tragic inspre grotesc. Este un film certamente al lui Pintilie. |n centrul sau este un personaj malefic. De la jumatate incolo, totul este creat de Pintilie".

Obsesiile poetice impanzesc pelicula
"Dupa-amiaza unui tortionar" este construit intr-un registru bogat in imagini artistice, care puncteaza adesea realismul tragico-grotesc. Dinica il numeste "amestec de sange si de poezie". Sentimentul pe care ti-l da intregul nu este deloc in genul frumosului-gratios, ci, mai degraba, unul al uratului gen Baudelaire. Frant tandara este, asa cum il face Dinica, si psihopat, obsedat de chipurile celor pe care i-a ucis, si obsedat sexual (vezi traumele copilariei si imaginea frust sexuala a femeii jucate de Dorina Chiriac) si retardat (imaginea fetitei-femeie). Aceste chipuri revin obsedant in mintea sa, filmul fiind o insiruite de flash-back-uri si introspectii, de momente actuale si amintiri, de cadre punctate prin pauze. Ceea ce conteaza, daca ne luam dupa teatrrul clasic grecesc, ar fi, insa, starea pe care ti-o creeaza. Dupa o vizionare greu digerabila, premiul vine la final: starea de catharsys convinge ca a meritat efortul. Realitatea (asa cum e ea) pare mult mai fermecatoare decat este cu adevarat.

Un film cu valente romaneasti
Ceea ce marturisim ca ne-a impresionat neplacut este ca filmul are prea multe trimiteri in realitatea imediata. Actiunea lui se petrece in mod clar astazi, aici. Starea de anormalitate invinge, secunda dupa secunda, si chinuie incet, asemenei picaturii chinezesti. Romania este, aici, o tara a anormalitatii. In care spovedania anormalului nu este amendata de oamenii normali. Nimeni nu mai cunoaste, se pare, aceasta notiune. Deplasata putin, imaginea jucatorilor de fotbal cu steaguri tricolore trimite o anatema asupra ideii nationaliste. La Mostra de la Venetia nu s-a prea inteles nimic din acest film, si era si normal. "Tortionarul" n-a obtinut nici un premiu international. Si asta e firesc. Poate prea mult azi, aici, la noi.
"Daca Pintilie ar trai in alta tara, ma gandesc ca ar fi fost slavit ca Anthony Hopkins" - afirma Dinica. "Am trait revelatia de a juca alaturi de doi mari artisti: Dinica si Pintilie" - spune Radu Beligan. Filmul va poate placea sau nu. Cert este ca e facut de un mare regizor, si sigur este ca trebuie sa il vedeti. Pentru a-l putea comenta, fiindca va isca discutii. Fiindca este Pintilie. Si pentru ca trebuie sa ne cunoastem istoria. Asa grea, asa tulburatoare, asa incredibila. Este, insa, a noastra.