Filmul Katalin Varga este Descoperirea Europeană a Anului 2009

13 Dec 2009
Filmul Katalin Varga este Descoperirea Europeană a Anului 2009

Coproducţia româno-britanică-maghiară Katalin Varga, în regia lui Peter Strickland, produsă de Tudor şi Oana Giurgiu (Libra Film), a câştigat Premiul Academiei Europene de Film, echivalentul european al Premiilor Oscar, la categoria Descoperirea Europeană a Anului.

Cea de-a 22-a ediţie a Premiilor Academiei Europene de Film a avut loc sambătă, în Ruhr Metropolis, Germania şi câştigătorii premiilor au fost aleşi prin vot secret de către cei peste 2000 de profesionişti din industria cinematografică europeană, membri ai Academiei.

Katalin Varga este singurul film de lung-metraj cu participare majoritar românească nominalizat în acest an la premiile EFA. Filmul a mai obţinut în 2009 Ursul de Argint pentru contribuţie artistică deosebită la Festivalul de film de la Berlin,  Marele Premiu la Festivalul de la Copenhaga, Premiul de regie la Festivalul de Film din Muntenegru, Marele Premiu la Festivalul de Film din Piestany (Slovacia), Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Mumbai (India)  iar actriţa Hilda Peter (de la Teatrul Maghiar din Cluj) a câştigat Premiul pentru cea mai bună interpretare, din cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului de Film de la Bruxelles. Filmul a mai primit 3 nominalizări la British Independent Film Awards.

Alături de Katalin Varga, următoarele patru debuturi regizorale au mai fost nominalizate: Ajami (regia Scandar Copti, Yaron Shani, Germania/ Israel), Gagma Napiri / The Other Bank (R. George Ovashvili, Georgia/Kazakhstan), Sois sage/ Be Good (R. Juliette Garcias, Franţa/Danemarca) şi Sonbahar/ Autumn (R. Özcan Alper, Turcia / Germania).

Katalin Varga a fost produs de Libra Film si Peter Strickland, în co-producţie cu Hai-Hui Entertainment, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei

Filmul a fost deja distribuit pe ecranele din Marea Britanie, Franţa şi România, începând cu 13 noiembrie. Filmul a mai fost vândut în peste 12 teritorii din lumea întreagă.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells