Filmul Carmen, de Doru Nițescu, în competiție la Beijing

de Cinemagia în 17 Apr 2014
Echipa, formată din regizorul Doru Nițescu, scenaristul Tudor Voican și actrița Rodica Lazăr, va fi prezentă la întâlnirea cu publicul chinez

România este reprezentată la a patra ediție a Festivalului de Film de la Beijing, de către filmul Carmen, prezent în Competiția Oficială a festivalului, fiind nominalizat la Premiul "Tientan".

Lungmetrajul regizat de Doru Niţescu prezintă drama puternică a unei mame, Mariana (interpretată de Rodica Lazăr), și a fiicei sale, Carmen (interpretată de Iulia Lupașcu). Doar un singur doctor, Sitaru (interpretat de Adrian Titieni), îi dă şanse de supravieţuire fetiței, şefa secţiei unde este internată considerând însă că orice intervenţie este inutilă. Mariana nu poate accepta că nu este nimic de făcut şi, aproape singură împotriva tuturor, alege să se lupte pentru fiica ei.

Din distribuţie mai fac parte Maia Morgenstern - în rolul șefei secției de neurochirurgie, Mimi Brănescu - care îl interpretează pe soțul Marianei, Doru Ana - interpretul rolului Nașul, sau Constantin Drăgănescu - în rolul tatălui lui Puiu.

Povestea filmuui este scrisă de către scenaristul Tudor Voican împreună cu regizorul Doru Nițescu având la bază o idee de Cătălin Cocriș, muzica este semnată de Cristian Lolea, imaginea îi aparține lui Silviu Stavilă, montajul Danei Lucreția Bunescu, iar coloana sonoră a fost realizată de Mihai Bogos. Filmul este produs de Filmex România, producător fiind Titi Popescu, în co-producție cu Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Startul celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Film de la Beijing s-a dat miercuri, 16 aprilie, iar pe 23 aprilie, în timpul unei ceremonii de gală, dintre cele 15 filme intrate în competiție (atent selecționate din 837 înscrise), vor fi anunțate câștigătoarele. Printre lungmetrajele aflate în competiție cu Carmen se numără filme precum The Grandmaster, regizat de Wong Kar-wai sau A Promise, filmul lui Patrice Leconte.

Proiecția de gală a filmului Carmen va avea loc pe 20 aprilie, iar echipa formată din regizorul Doru Nițescu, scenaristul Tudor Voican și actrița Rodica Lazăr, va fi prezentă la întâlnirea cu publicul chinez, după proiecție fiind programată o sesiune de întrebări și răspunsuri.

 

Exploreaza subiecte similare:

Doru Niţescu, Tudor Voican, Rodica Lazăr, Carmen, Adrian Titieni, Maia Morgenstern, Mimi Brănescu, Doru Ana, Constantin Draganescu, Catalin Cocris

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 21 octombrie 2014 00:06
Foarte frumos, se pare ca am ajuns pana si acolo.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells