Cele 30 de zile ale lui noiembrie aduc o avalanşă de posibilităţi în ceea ce priveşte petrecerea timpului în sala de cinema, iar mai jos poţi să afli detalii despre cele mai interesante premiere ale lunii. Sunt atât de multe, încât pe unele le vom trece cu vederea pentru a nu transforma acest text într-unul supărător de lung.
Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I vine la sfârşitul lunii, în format IMAX. Noi la Cinemagia ne-am cam bucurat că noile (şi penultimele) aventuri ale lui Harry nu vor fi văzute 3D, mai ales că ultimele două filme din celebra franciză nu au fost filmate tridimensional. De 3D nu am scăpat, oricum, pentru că Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea II, care se lansează la anul pe 15 iulie, are suficient timp pentru a fi convertit ca lumea, numai bine pentru apogeul bătăliei dintre Harry Potter şi prietenii şi săi şi Voldemort, ajutat de groaznicii săi Devoratori ai Morţii. Ştim deja foarte bine ce călătorie îi aşteaptă pe Harry, Ron şi Hermione în ultimele două filme şi că acestea se anunţă a fi proabil cele mai pline de acţiune de până acum.
Poate că nu ai auzit de Easy A/Păcătoasa, dar această comedie cu liceeni a fost atât de bine primită în Statele Unite (da, inclusiv de către critici!), încât are toate şansele să fie Mean Girls-ul sfârşitului deceniului. După ce a apărut în Zombieland, Emma Stone are parte de un rol principal în această versiune foarte modern ambalată a “Literei stacojii”: pentru a-şi salva un amic de la nepopularul statut de virgin (şi homosexual), Olive se preface că-şi pierde virginitatea cu acesta, ceea ce va duce la ostraticizarea ei de către colegi şi profesori. Fără să se teamă că etichetele puse în liceu nu se mai dezlipesc în veci, Olive face tot posibilul să întoarcă situaţia în favoarea ei, răzbunându-se în acelaşi timp pe o şleahtă de mironosiţe şi punând mâna şi pe un coleg extrem de arătos. Iar pe Emma Stone oricum trebuie s-o ţinem minte: un rol important în următorul Spider-Man (Gwen Stacy) şi rolul principal în drama The Help arată că Stone îşi diversifică tot mai mult partiturile din carieră. Easy A vine pe 12 noiembrie, la bătaie cu... Scott Pilgrim!
Primirea proastă a lui Scott Pilgrim împotriva tuturor (titlu predestinat, nu-i aşa?), aproape trecut cu vederea de publicul american, este cu totul şi cu totul inexplicabilă. Replici savuroase şi o doză generoasă de imprevizibil recomandă filmul lui Edgar Wright drept una dintre cele mai amuzante comedii ale anului. În vizor îl avem pe Scott Pilgrim (Michael Cera, care, da, ar cam trebui să renunţe la rolurile gen Juno sau Superbad), un puşti nevoit să se lupte cu cei şapte foşti iubiţi super ai Ramonei, fata care i-a răpit inima. Delicios de neconvenţional, Scott Pilgrim vs. The World îmbină comedia cu adolescenţi, filmul de dragoste şi filmul cu supereroi într-o avalanşă de gaguri fizice, verbale şi vizuale, unele atât de greu de observat, încât s-ar putea să simţi nevoia să-l revezi pentru a-l savura cum se cuvine.
Trei filme româneşti se pregătesc de lansare luna aceasta pe ecrane. Dacă despre Medalia de onoare sigur ai auzit (premiata revenire a lui Victor Rebengiuc pe marele ecran este obligatorie), Europolis şi Despre alte mame s-ar putea să nu-ţi fi atras atenţia până acum. Despre alte mame este debutul în lungmetraj al regizorilor Mihai Ionescu şi Tiberiu Iordian şi a fost realizat total independent, fără nicio contribuţie a Centrului Naţional al Cinematografiei. Cinci tineri ajung într-o gară pentru a realiza un documentar despre oameni care aşteaptă. Hotărâţi să termine totul într-o singură zi, cei cinci lucrează până târziu în noapte şi, pe măsură ce timpul trece, fiecare este înfluenţat într-un mod diferit de evenimentele din staţie şi de oboseala acumulată.
Europolis, dramă cu accente fantastice, retrasează călătoria Magdalenei (Adriana Trandafir) şi-a fiului ei, Nae (Áron Dimény) la Paris, unde trebuie să recupereze moştenirea lăsată de fratele Magdalenei, pe care toată lumea îl credea mort de o jumătate de secol. Deloc lipsită de peripeţii, călătoria îi dă şansa regizorului debutant Corneliu Gheorghiţă să calce apăsat pe tărâmul fantasticului, o direcţie puţin explorată în filmul românesc recent. Europolis se lansează pe 26, Despre alte mame pe 5, iar Medalia de onoare pe 12 noiembrie.
Stăm bine la capitolul comedie, film românesc, dar nici cu filmul de acţiune nu-i de glumit. Andrenalina o să ţăşnească pe ecran, ajutată din plin de explozii, în Unstoppable/De neoprit, cu premiera pe 12 noiembrie, şi The Next Three Days/3 zile de coşmar, o săptămână mai târziu. Cu siguranţă ai văzut deja trailerul lui Unstoppable, despre doi angajaţi ai căilor ferate americane, interpretaţi de Denzel Washington şi Chris Pine, care trebuie să oprească un tren de marfă fără conducător ce goneşte, în urma unui concurs de împrejurări, spre un tren plin cu copii, cu toate imensele lui vagoane cu combustibili în urmă. Îl ştim pe Denzel Washington şi învăţăm să-l cunoaştem pe Chris Pine, dar ceva ne spune că mărfarul se va opri la un moment dat înainte de a provoca o tragedie, eventual într-o mare de explozii marca Tony Scott.
The Next Three Days reprezintă revenirea altui campion al filmelor de acţiune, Russell Crowe, pe marile ecrane. Să mai precizăm că e regizat de Paul Haggis, scenaristul şi regizorul lui Crash, şi că pare a fi rupt din vâna lui State of Play, thrillerul politic al lui Kevin Macdonald din 2009. Nimic politic în noua aventura a lui Crowe: acesta este John, un profesor universitar a cărui viaţă este dată peste cap când soţia lui, Laura (Elizabeth Banks), este închisă pentru o crimă macabră. Convins de nevinovăţia ei, bărbatul încearcă orice cale legală pentru a o elibera, dar, când Laură dezvoltă tendinţe sinucigaşe, John îşi dă seama că pentru a o salva trebuie să o ajute să evadeze din închisoare.
Amatorii de comedie vor dori să vadă Due Date, comedia lui Todd Philips (Marea mahmureală), cu Robert Downey Jr. şi Zack Galifianakis, în timp ce amatorii de film francez ar putea fi atraşi de Partir, o dramă cu Kristin Scott Thomas. Andy Fickman revine cu Tu, din nou!!, o comedie despre vechi rivalităţi între două foste colege de liceu care nu se suportă nici la ani de zile după terminarea acestuia şi iscă o gâlceavă a la Romeo şi Julieta.
Care ţi se pare cea mai interesantă premieră a lunii?

Părerea ta
Spune-ţi părerea- filmul, data ..samd
noiembrie aduce filme buneee :->
scrie dracului filmele lunii noiembrie cu liniuta sau cu 1 2 3 etc.. nu ditamai textul
ABIA ASTEPT NOUL FILM CU RUSSEL CROWE!
nu contest valoare carti, pt mine HP e o porcarie...