Gusturile nu se discută în ceea ce priveşte filmele: unora le plac comediile, alţii se uită toată ziua la horror-uri sau biopic-uri. Suntem siguri că şi tu ai preferenţele tale în materie de cinema, dar oare ce titluri le-au atras atenţia actorilor cunoscuţi în anul ce tocmai s-a încheiat?
Află mai jos la ce filme se uită starurile şi, mai important, din ce motiv!
Care este premiera ta preferată din 2011?
Scarlett Johansson
O poţi vedea de pe 27 ianuarie în We Bought a Zoo (mai multe despre filmele lunii ianuarie AICI), iar pe 4 mai în The Avengers. Până atunci, află că filmul preferat al lui Johansson din 2011 este filmul francez Les adoptés, regizat de prietena lui Scarlett, actriţa şi acum regizoarea Mélanie Laurent, pe care ar trebui s-o ştii din Inglourious Basterds sau din Concertul lui Radu Mihăileanu. "Actorii sunt fenomenali, povestea e spusă geniali, iar filmul e incredibil de emoţionant. Mi-a plăcut la nebunie", le-a zis Johansson celor de la Empire.
Paula Patton
Actriţa din Mission: Impossible - Ghost Protocol, în continuare prezent pe marile noastre ecrane, a ales Jane Eyre, noua ecranizare după celebrul roman victorian, cu Michael Fassbender şi Mia Wasikowska. "E romanul meu favorit încă de când eram copil şi ecranizarea mi s-a părut pur şi simplu minunată, e atât de lirică. Mia Wasikowska a fost alegerea perfectă pentru Jane", şi-a justificat Patton alegerea.
Chris O'Dowd
Îl ştii din una dintre cele mai bune comedii ale lui 2011, Domnişoare de onoare. Britanicul a ales Submarine, drama britanică regizată de Richard Ayoade, pe care Cinemagia o are deja pe lista filmelor de văzut cât de curând. "Cred că Submarine e cel bun film, cu interpretări fantastice şi una dintre cele mai bune regii văzute în ultima vreme", a spus O'Dowd.
Robin Williams
Actorul a început deja să vadă filmele trimise de Academia americană pentru a se decide nominalizările la Oscaruri, iar preferatul său de anul trecut este Take Shelter. "Take Shelter m-a dărâmat, pur şi simplu, este un uimitor studiu al nebuniei. Michael Shannon e incredibil şi te face să te întrebi: oare cum e să fii aşa?"
Emma Stone
Actriţa de văzut anul acesta în The Amazing Spider-Man a ales Domnişoare de onoare. "Cred că a schimbat lumea comediei. Interpretările au fost extraordinare, iar poantele cât se poate de hilare. E unul dintre acele filme pentru care eşti recunoscător că au fost făcute", spune Emma.
Ed Helms
Actorul din cele două Marea mahmureală alege un film de epocă: "Cred că Anonymous este fenomenal. Poate că reacţiile au fost aşa şi-aşa, dar mie mi s-a părut foarte cool şi frumos. Nu sunt mort după Shakespeare, dar acea perioadă a istoriei mă fascinează. Filmul m-a vrăjit".
Zac Efron
Idolul adolescentelor din lumea întreagă merge pe mână lui Pedro Almodovar: "The Skin I Live In mi s-a părut sărit de pe fix, dar mi-a plăcut la nebunie. Am mai văzut un film la fel de interesant, Shame. Şi ăla e sărit de pe fix!"
Danny DeVito
Celebrul actor de comedie a ales Attack the Block: "Frate, filmul ăsta mă înnebuneşte. L-am recomandat tuturor, pentru că e aşa amuzant şi original. Oare care e următorul proiect al regizorului? Vreau să joc şi eu în el!"

Părerea ta
Spune-ţi părerea