Filmele câştigătoare la Kinofest 2015

de Cinemagia în 29 Sep 2015
Timp de trei zile fantezia a sute de creatori a prins viață pe ecranele Kinofest

Ediția a noua a festivalului Kinofest s-a încheiat, peste 220 de filme au fost proiectate la Cinema Union, Cinema Elvira Popescu, Seneca Anticafe, Energiea Pub și Carol 53. Timp de trei zile fantezia a sute de creatori a prins viață pe ecranele Kinofest.

Juriul a desemnat cele mai bune filme ale ediţiei Kinofest 2015 la competiţiile Off-Line.

La categoria Ficţiune, cel mai bun scurtmetraj a fost desemnat filmul Cloudy children, o producție Iran 2014, realizată de Reza Fahimi. Filmul prezintă povestea a doi copii, într-o țară cu multe restricții. Filmul a mai câștigat marele premiu și la SSFF&Asia (Tokyo), festival "Oscar qualifying".

La Ficţiune au jurizat: Mihai Fulger, critic de film, Iulia Verdeș, actriță și Alexandra Păun, scenarist și producător independent de film.

La secțiunea Animaţie, premiul cel mare a mers la scurtmetrajul polonez Hipopotamy, realizat de Piotr Dumala în 2014.

Sinopsis: câteva femei și copii fac baie în râu. Sunt observați în secret de un grup de bărbați, care se decid să îi acosteze într-o manieră violentă, inspirată de comportamentul hipopotamilor. Autorul muzicii este Alexandru Bălănescu. Hipopotamy este un scurtmetraj original, cu un mesaj puternic, care naște controverse, și care a câștigat până acum aproape 20 de premii internaționale. 

La Animație au jurizat: Piotr Kardas directorul festivalului de animație O!PLA din Polonia, Bogdan Lazăr, animator, Radu Tinc, art director și Andrei Cotruţ, desenator de benzi desenate.

La competițiile Online, publicul a desemnat filmele câștigătoare, voturile având loc în perioada 1 și 27 septembrie. La competiția Online Ficțiune cel mai bun film a fost ales El Despido, un film spaniol, regizat de Juan Manuel Aragón.

La competiția Online Animație cel mai bun film a fost ales Menagerie, de Julian Gallese, o co-producție Canada-Costa Rica. La competiția Online Micromovie cel mai bun film a fost ales Hunting, o producție Taiwan, regizată de Chun-Hao.

În cele cinci locații, festivalul a fost vizitat de aproximativ 1500 de spectatori. Iar competițiile online au adunat aproape 10.000 de vizualizări.

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells