Zidul, 1975, Constantin Vaeni
Alt exemplu paradoxal de film care reuşeşte să se impună artistic pornind de la un context istoric şi ideologic fals: notorii ilegalişti şi acţiunile lor subversive răstălmăcite în cheie eroică. Cheia estetică a filmului stă în atitudinea umană a lui Vaeni, care dincolo de pretextul politic abordează destinul eroului arhetipal, tânăr şi idealist, al tuturor timpurilor şi orânduirilor - chiar şi sub un stindard fals.
Deşi cu unele fisuri structurale, filmul rămâne o înşiruire de secvenţe compacte şi expresive, de mare sensibilitate şi forţă vizuală, dezvăluindu-l totodată pe tânărul Gabriel Oseciuc, în meteorica lui străfulgerare pe ecranul românesc.
Părerea ta
Spune-ţi părerea