Filip cel bun, 1975, Dan Piţa
Dacă n-ar fi fost masacrat de cenzură, primul lungmetraj propriu-zis al lui Dan Piţa ar fi rămas, de bună seamă, cel mai bun film al lui, şi unul dintre cele mai bune româneşti.
Analiza francă şi delicată a unei personalităţi inocente (Mircea Diaconu, la începuturile carierei), prinsă în interstiţiile unei umanităţi degenerate, realizată cu un simţ narativ fluid şi antrenant, o splendidă prezenţă de spirit a detaliilor şi un stil realist discret, emoţionant cu subtilitate.
Părerea ta
Spune-ţi părerea