„Filme pentru liceeni” debutează în 2016 cu Mustang, propunerea Franței la premiile Oscar

de Cinemagia în 12 Ian 2016
Egalitatea de gen, în discuție pentru liceeni prin filmul Mustang

Filme pentru liceeni” debutează în 2016 cu o nouă peliculă văzută de liceenii din 13 orașe din țară: Mustang, debutul regizoarei Deniz Gamze Ergüven. Filmul este premiat cu Europa Cinema Label la Festivalul de Film de la Cannes, cu premiul LUX, oferit de Parlamentul European și este propunerea Franței la premiile Oscar.

Este începutul verii. Lale, Nur, Ece, Selma și Sonay sunt cinci surori nedespărțite. Undeva într‑un sat din nordul Turciei, cele cinci surori se întorc acasă de la școală, jucându‑se, cu inocență, cu niște băieți. Presupusa obscenitate a jocurilor lor stârnește un scandal cu consecințe neprevăzute. Încetul cu încetul, casa familiei celor cinci se transformă într‑o închisoare, orele de la școală sunt înlocuite de ore de menaj și încep să fie aranjate căsătorii. Însuflețite de aceeași dorință de libertate, cele cinci surori eludează restricțiile care le sunt impuse. 

Regizoarea notează „Mustang este rapid, intens și am simțit de multe ori că ritmul scenariului merge în tandem cu ritmul peliculei, într-un fel în care ambele forme de expresie împing mai departe filmul. Energia aceasta este pentru mine asemenea cu cea a unui cal sălbatic – așa cum indică și titlul filmului. Filmul a pornit din dorința mea profundă de a împărtăși ce înseamnă să fii o tânără femeie în societatea turcă de azi.

Deși conturul general al fiecărei situații ilustrate este unul real, tonul filmului este acela de poveste. Există în film o dimensiune mitică a lumii percepută de Lale și narată de vocea ei, ceea ce oferă o oarecare melodicitate peliculei, stabilește legături și oferă narațiunii o logică subiectivă, compusă din senzații, impresii și amintiri. Mustang este în primul rând povestea unui act de eliberare și în același timp și povestea personală a lui Lale, a transformărilor pe care le parcurge în dezvoltarea sa, de la copil, la adult. Sunt prezentate obstacole și monștrii pe care ea trebuie să le înfrunte. "

Pe baza filmului, elevii au ocazia să dezbată despre drepturile omului, egalitatea de gen, stereotipurile sociale de gen, inegalitatea de gen pentru bărbați și femei în contextul prezentat de film, dar și în contextul lor personal și școlar. Filmul a fost selecționat special pentru liceeni, întrucât vorbește cu multă energie despre situația unor adolescente ce se confruntă cu maturizarea într-un mediu ce le constrânge libertatea, vorbește despre o luptă pentru emancipare și despre căutarea independenței.

Presa internațională notează: ,,Cred că este filmul meu preferat din 2015, minunat regizat și jucat " (James Franco pentru Indiewire), ,,O veritabilă odă a libertății" (Le Figaro), ,,O mică bijuterie de adorat" Valeurs actuelles.
Pe baza filmului, profesorii au ocazia să discute mai departe cu elevii la sala de clasă și să aprofundeze lecția de educație prin film despre reprezentarea imaginii femeii prin intermediul cinema-ului și rolul acordat femeilor în domeniul filmului.

Lecția arată cum reprezentarea femeilor în cinema a evoluat de-a lungul timpului și cum aceasta este foarte diferită în funcție de țara producătoare a unui film. Prin intermediului lecției, elevii vor descoperi opera unor regizoare și actrițe consacrate, precum: Jane Campion, Sofia Coppola, Agnès Varda, Barbara Stanwyck, Setsuko Hara sau Louise Brooks.

Filmele bune se cunosc din școală”

Proiectul „Filme pentru liceeni”, rezultat al colaborării inedite dintre asociația elvețiană Lanterna Magică și Asociația Culturală Macondo are ca obiectiv dezvoltarea metodelor de învățare pentru liceeni cu vârste între 14-18 ani. Acest scop va fi îndeplinit prin proiectarea gratuită a unei selecții de șase filme premiate la nivel internațional în perioada octombrie 2015 - iunie 2016 pentru 10.000 de liceeni și prin organizarea a șase workshopuri pentru 50 de cadre didactice. Proiectul este implementat în București, Timișoara, Râșnov, Corabia, Caracal, Moinești, Moreni, Slobozia, Slatina, Toplița, Târgoviște, Râmnicu-Valcea și Giurgiu.

Despre organizatori:

Înființată în 2007, Asociația Culturală Macondo deține o experiență considerabilă în dezvoltarea de proiecte în domeniul cultural, cu precădere în cel cinematografic, dar și în distrubuția de filme de artă pe piața din România.
Lanterna Magică este un club internațional de cinema pentru copii, fondat în Elveția, cu o existență de peste 20 de ani. Obiectivele sale constau în încurajarea tinerelor generații în studiul culturii cinematografice și în oferirea de instrumente pentru a înțelege imaginile cu care ei interacționează zi de zi. În perioada 11 septembrie 2013 - 25 iunie 2014, cele 75 de cluburi Lanterna Magica existente în Elveția au adus 220.000 tineri la evenimentele lor.

Proiectul „Filme pentru liceeni” este susținut de Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice, Inspectoratul Școlar București, Casa Corpului Didactic București, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Direcția Municipală Pentru Cultură, Învățământ, Sport și Tineret Slobozia, Casa Corpului Didactic Ialomița, Casa Corpului Didactic Olt, Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu,  Inspectoratul Județean Școlar Ialomița,Inspectoratul Școlar Județean Olt,Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Casa Corpului Didactic Dâmbovița, Casa Corpului Didactic Timiș, Casa Corpului Didactic Giurgiu, Hollywood Multiplex București Mall, Cinema Elvira Popescu, Casa de Cultură a Municipiului Toplița, Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul" Vâlcea, Centrul Cultural Municipal Caracal, Centrul Cultural "Eugen Ionescu" Slatina, AMBASADA în Timișoara.

Proiectul „Filme pentru liceeni” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Exploreaza subiecte similare:

Deniz Gamze Ergüven, Mustang

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells