Filme nominalizate la Oscar și seriale de succes sunt oferite gratuit, timp de 2 săptămâni, tuturor abonaților UPC

de Cinemagia în 16 Apr 2017
Cu Joseph Gordon-Levitt, Scarlett Johansson, Julianne Moore ne întâlnim pe FilmBox Extra HD, în prima zi de Paști, de la ora 22:00, în comedia „Don Jon”

De Paști, FilmBox și UPC au pregătit un cadou surpriză clienților operatorului de cablu: 2 săptămâni de acces gratuit la filme și seriale de succes din grila canalelor FilmBox în România. Campania se desfășoară în intervalul 14-28 aprilie si este dedicată tuturor noilor abonați UPC, dar si clienților existenți, care nu au abonament la conținutul FilmBox.

În cele 2 săptămâni de difuzare gratuită, abonații UPC vor avea ocazia să întâlnească nume mari de la Hollywood, în blockbustere nominalizate la Oscar sau seriale mult lăudate de critici.   

Pe FilmBox Premium, joia, de la ora 21:00, sunt difuzate episoadele serialului thriller „Secretul celor cinci”, semnat de Harlan Coben, „cel mai bine vândut autor de la New York”. Povestea dezleagă misterul dispariției lui Jesse, un băiețel de care nimeni nu mai știa nimic de mai bine de 20 de ani, până când ADN-ul său este descoperit în mod misterios, la locul unei crime.  Julianne Moore și Liam Neeson încearcă să își salveze căsnicia în drama „Chloe” (pe FilmBox Premium, marți, 18.04, de la ora 21:00 și duminică, 23 aprilie, de la ora 22:30). Ben Foster, Samantha Morton și Woody Harrelson își dau întâlnire în „Mesagerul” (FilmBox Premium, sâmbătă, 15 aprilie, 23:05), o peliculă cu 2 nominalizări la premiile Oscar, care ne învață cum tragediile războiului pot fi depășite cu ajutorul iubirii. Apoi, la 28 aprilie, de la ora 21:00, FilmBox Premium vă recomandă capodopera britanică „Risen”, bazată pe povestea reală a campionului la box Howard Winstone.

Acțiunea continuă, în paralel, și pe FilmBox Extra HD, unde, în fiecare vineri de la ora 22:00, ne întâlnim cu Chris Vance în „Curierul”, serialul în care un fost agent al forțelor speciale își petrece acum viața de partea cealaltă a legii, ducând la bun sfârșit unele dintre cele mai periculoase misiuni. Cu Joseph Gordon-Levitt, Scarlett Johansson, Julianne Moore ne întâlnim tot pe FilmBox Extra HD, în prima zi de Paști, de la ora 22:00, în comedia „Don Jon”, pe care criticii o descriu ca fiind „sinceră” (Variety) și „îndrăzneață” (USA Today). În filmul polițist „Scăpat de sub control” (FilmBox Extra HD, marți, 18 aprilie, de la ora 23:35), Mel Gibson este un detectiv cu o singură misiune: să afle adevărul din spatele morții fiicei sale. De neratat sunt și întâlnirile cu Keira Knightley și Eva Mendes în drama „Aventură de-o noapte” (miercuri, 19 aprilie, de la 23:40) - o poveste despre cum flirturi nevinovate și o serie de coincidențe pot zdruncina o căsnicie – și cu Audrey Tautou în comedia romantică „Delicatețe”, o producție europeană despre dragoste, feminitate și destin. Pelicula va fi difuzată pe FilmBox Extra HD, duminică, 23 aprilie, de la ora 23:40.

Despre FilmBox – Pachetul FilmBox, care include FilmBox Premium, alături de FilmBox, FilmBox Extra HD, FilmBox Family și FilmBox Plus, aduce filme noi, la scurt timp de la lansare – fie că sunt blockbustere de la Hollywood, fie că vorbim despre comori ale cinematografiei europene sau serii TV cu bugete mari și distribuții pe măsură. Pentru mai multe detalii, accesați www.filmboxtv.ro.

Despre UPC România – UPC Romania, una dintre cele mai mari companii de telecomunicații de pe piața locală, este lider în domeniul inovației în tehnologie. Compania oferă servicii de televiziune (digitală, prin satelit și analogică), Internet în banda largă și telefonie în aproximativ 300 de localități mari și mijlocii. Serviciile digitale oferite de UPC România îi conectează pe cei 1.296.000 de clienți la universul digital și le oferă experiențe uimitoare. Premierele UPC pe piața din România includ lansarea televiziunii digitale, a tehnologiilor HD, DVR, 3D, dar și a internetului de mare viteză, Fiber Power 500 Mbps. UPC România este afiliată la Liberty Global, plc. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați www.upc.ro.

Exploreaza subiecte similare:

Chloe, The Five, Risen, Don Jon, Edge of Darkness, Delicatessen, I Do I Do

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells