Sexul şi violenţa sunt principalele motive pentru care cei mai mici dintre spectatori ar putea părăsi o sală de cinema cu întrebări prea mari pentru vârsta lor, iar publicaţiile festivalului Transilvania fac tot posibilul să avertizeze publicul, cu precizarea "Film nerecomandat minorilor", în cazul în care un anumit titlu este prea incomod. Bineînţeles, acest avertisment face titlul respectiv cu atât mai interesant pentru alţi spectatori, amatori de scurtcircuite cinefile pe marile ecrane ale Clujului. Iată mai jos filmele interzise minorilor de la ediţia cu numărul 13 a festivalului şi de ce ar putea ele să te ia prin surprindere.
Asmodexia, în regia lui Marc Carreté, este inclus în noua secţiune Midnight Delirium ale cărei titluri au parte de o proiecţie ce începe exact la miezul nopţii, numai bine ca să ne afecteze visele. Debutul în lungmetraj al spaniolului care face parte şi din juriul festivalului descrie patru zile din viaţa unui preot exorcist şi a nepoatei sale, amândoi eroii unei ofensive împotriva unei misterioase infecţii a sufletului. Un horror sângeros, din ţara celor mai bântuitoare horror-uri europene din ultimul deceniu.
Love Eternal/Dragoste după moarte, de Brendan Buldowney, face parte din secţiunea Focus Irlanda şi se bazează pe romanul "In Love with the Dead" al japonezului Kei Oishi. În centrul atenţiei este Ian, un tânăr incapabil să înţeleagă până şi cele mai simple emoţii umane, care vrea să-şi pună capăt zilelor într-o poiană din pădure. Acolo găseşte cadavrul unei eleve sinucigaşe şi ceva îl face să ia trupul elevei acasă...
Moebius, din secţiunea Fără limită, ce reuneşte în fiecare an bizareriile festivalului, îi va lua pe mulţi pe nepregătite cu cruzimea sa asiatică. Regizat de Kim Ki-duk şi inclus în competiţia festivalului de la Veneţia anul trecut, filmul porneşte de la o poveste de răzbunare: mistuită de ură din cauza infidelităţii soţului ei, o femeie decide să-l pedepsească. Felul în care procedează va distruge întreaga familie o dată pentru totdeauna.
Nevasta poliţistului/The Police Officer's Wife, tot din secţiunea Fără limită, spune o violentă poveste de familie, iar Something Must Break/Pe muchie de cuţit, din aceeaşi secţiune, este o surprinzătoare poveste de dragoste din Stockholm, regizată de Ester Martin Bergsmarck, probabil prima regizoare transexuală prezentă în selecţia festivalului.
Violenţa este la ea acasă în Psihopaţii, o co-producţie Indonezia-Japonia despre un criminal în serie din Tokyo şi un justiţiar din Jakarta care încep o bolnavă şi sângeroasă competiţie, în R100, producţie japoneză semnată de regizorul omagiat de TIFF în 2012 Hitoshi Matsumoto, un bărbat devine membrul unui exclusivist club sado-maso. Când dureroasele aventuri sexuale ameninţă să-l expună familiei, vrea să se retragă, dar nu mai poate. Un izvor de sânge şi violenţă este şi Stăpânul întunericului/Sawney: Flesh of Man, din Midnight Delirium, despre răfuiala unui jurnalist cu o familie de canibali. Prin cadru va trece şi simpaticul personaj din imaginea de mai sus.
L'inconnu du lac/Străinul de pe malul lacului, filmul francez al lui Alain Guiraudie premiat cu Queer Palm anul trecut la Cannes, arată, poate mai detaliat decât se aşteaptă unii spectatorii, ce pot face doi bărbaţi pe malul unui lac, iar Udă toată/Wetlands descrie aventurile unei adolescente din Germania, gata să răstoarne tabuurile societăţii şi să-şi exploreze trupul şi limitele în toate modurile posibile.
Tot nerecomandate minorilor sunt documentarele Distruşii/Sickfuckpeople, film premiat la Sarajevo despre trei tineri care au crescut pe stradă şi au o nevoie disperată să-şi pună vieţile în ordine, dar soarta le stă împotrivă, Julia, despre o prostituată transexuală ce-şi duce viaţa pe străzile Berlinului, şi Şi acum ce? Adu-mi aminte, un film foarte personal al regizorului portughez Joaquim Pinto, care îşi descrie experienţele extreme legate de tratamentul cu medicamente experimentale împotriva HIV.

Cele mai şocante şi provocatoare titluri din selecţia festivalului
Citește și
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
CineCloud
Jennifer Taylor
Equity
Michael Rapaport
The Protector
Raya and the Last Dragon
Faith Hill
Happy Feet Two
Lord of the Flies
Cop Dog
Gillian Jacobs
The Princess Diaries
Patrick Dempsey
Bandidas
U Turn
Her Yerde Sen
King of the Hill
The Devil's Tomb
Medcezir
New in Town
Relatos salvajes
Diana Munteanu
Gillian Anderson
Mud
Tawny Kitaen
F. Gary Gray
Old Dogs
Piedone l'africano
American Pie presents: Band Camp
Taryn Manning
Shutter Island
Cinemagia
> Festival Tiff 2014
> Filme interzise minorilor la TIFF
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Filme interzise minorilor la TIFF
Părerea ta
Spune-ţi părerea