Filme în premieră naţională la Kinodiseea, ediţia a treia!

de Cinemagia în 24 Oct 2011
Filme în premieră naţională la Kinodiseea, ediţia a treia!

Festivalul internaţional de film pentru copii Kinodiseea împlineşte anul acesta trei ani. Între 1 şi 6 noiembrie, copiii între 6 şi 14 ani, dar şi publicul de toate vârstele din Bucureşti, se vor putea bucura de o ediţie specială. În acest an, Kinodiseea aduce în atenţia publicului o serie de producţii cinematografice internaţionale în premieră naţională, distinse la festivaluri precum Berlinale, Cannes, Miami, Sundance, Sidney.

Filmele vor rula, începând cu acest an, la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, la Cinema Eforie si la Noul Cinematograf al Regizorului Român (Muzeul Naţional al Ţăranului Român).

În acest an, Kinodiseea propune 12 filme de lungmetraj, premiate la festivaluri de film internaţionale, din ţări precum Irlanda, Cehia, Franţa, Noua Zeelandă, Germania, Olanda şi Thailanda.

Printre surprizele pe care le aduce ediţia a treia a festivalului se numără secţiunea de 12 scurtmetraje şi retrospectiva dedicată celor mai bune filme poloneze din toate timpurile, şase lungmetraje premiate şi apreciate internaţional, inclusiv la Premiile Emmy, acompaniate de scurtmetraje. Publicul va avea şansă să îi urmărească pe marele ecran pe eroii copilăriei Lolek şi Bolek. Juriul este şi în acest an format din copii, cărora li se vor alătura la această ediţie trei profesionişti, membri ai European Children’s Film Association, precum Petr Koliha, directorul festivalului Zlin Children’s Film Festival, unul dintre cele mai durabile festivaluri de film pentru copii din lume. Pe lângă selecţia de filme internaţionale pentru copiii de toate vârstele, cei mici vor avea ocazia să participe la workshopuri de actorie, montaj, costume, handmade, susţinute de profesionişti din aceste domenii şi un workshop original realizat de şcoala de limbi străine Lexis.

Kinodiseea, fiecare copil are nevoie de un erou!

Mai mult, micuţii se vor bucura de nenumărate surprize, spectacole de circ, concerte live şi bal mascat. Kinodiseea oferă o şansă de dezvoltare culturală şi de educare a publicului tânăr în arta cinematografică şi un bun prilej de identificare a copiilor în rândul personajelor de film.

Festivalul este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, cu susţinerea Primăriei Sectorului 5, Primăriei Generale a Capitalei, Centrului Naţional al Cinematografiei, Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi are ca sponsor principal Apa Nova Bucureşti.

CONSULTĂ AICI PROGRAMUL INTEGRAL AL EVENIMENTULUI!

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 25 octombrie 2011 14:55
de apreciat efortul depus de cei de la Kinodiseea .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells