România este invitatul special al ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de film şi muzică - Mediawave, desfăşurat în Ungaria, din 25 aprilie până în 2 mai. Organizatorii şi-au propus să surprindă evoluţia pe care a cunoscut-o, de la an la an, arta cinematografică din România. Pentru aceasta au fost alese câteva filme româneşti premiate (Radu Jude, Adrian Sitaru, Thomas Ciulei, etc.). Organizatorii Astra Film Festival au fost solicitaţi să contribuie la selecţia de filme documentare.
7 documentare româneşti, realizate în ultimii ani, vor fi cunoscute de publicul maghiar:
Mămăliga te aşteaptă de Laurenţiu Calciu (Cel mai bun documentar românesc - AFF 2004)
La drum de Dumitru Budrala (Marele premiu - Dakino 1999)
Holi de Brînduşa Armanca şi Dan Raţiu,
Bar de zi şi alte povestiri de Corina Radu (Cel mai bun documentar românesc - AFF 2007),
Balkan Champion de Reka Kincses (Cel mai bun film - AFF 2006),
Viva Constanţa! de Ambrus Emese (Participant la AFF 2007),
Graţian de Thomas Ciulei.
Proiecţiile de film vor fi completate de muzica tradiţională românească a Grupului Minisatul Sf. Andrei. Programul românesc este susţinut de ICR Budapesta.
Echipa Astra Film Festival a participat şi la alcătuirea programului România. Prin ochii documentariştilor săi, ce va fi prezentat în Spania, la Festivalul DocumentaMadrid, în perioada 1-10 mai 2009.