
Margaret Thatcher, prim-ministru britanic între 1979-1990
A fost supranumită "doamna de fier" nu numai pentru faptul că a reuşit să scoată Marea Britanie dintr-o recesiune care lua proporţii, ci şi prin fermitatea în politica externă, în mijlocul Războiului Rece, confirmând Anglia ca o superputere. De asemenea, este prima femeie care a ajuns lider al Partidului conservator din Marea Britanie. Filmările la biopicul The Iron Lady au început pe 31 ianuarie 2011 în Londra, cu Meryl Streep în rol principal, iar o premieră este aşteptată la Veneţia, în septembrie.
Părerea ta
Spune-ţi părereaCateva argumente:
- In 1558, la numai douazeci si cinci de ani, la moartea surorii sale Maria, i se încredinteaza soarta tarii, care a devenit slaba si saraca în urma razboaielor şi a luptelor religioase.
- Domnirea reginei Elisabeta este denumita "era elisabetana" sau "epoca de aur";
- William Shakespeare o avut o cariera infloritoare in aceasta perioada;
- Biserica anglicana devine Besirica oficiala, devenint un compromis inre catolici si protestanti (lucru foarte rar in acea perioada), Elisabeta insusi fiind protestanta intr-o Europa dominata de catolicism iar marile puteri aflate sub influenta Papei.
- a supravietuit mai multor tentative de asasinare/detronare;
- In 1587, Maria Stuart a fost judecata si executata de catre Elisabeta I, fiind primu caz in europa cand un monarh al unui puteri europene este executat prin decapitare.
- in anul 1588, a obtinut una dintre cele mai mari victorii din istoria marinei engleze, infrangerea Armadei Spaniole care la acea vreme era cea mai puternica flota din lume iar Spania cel mai puternic impriu. Prin acea victorie a salvat Anglia de a fi cucerita de catre Spaniol si mai mult ca sigur, executia tuturor protestantilor din Anglia (jumate din populatie la acea vreme)....inlaturarea reginei protestante fiind unu dintre motivele invaziei. Astea sunt cateva exemple care mi-au venit acuma in minte.
Nu este modelul meu dar cu siguranta este personajul femenin care ma impresionat cel mai mult si una dintre figurile cele mai impresionante ale istorie, fie ca vorbim de barbati sau femei.
Salutam raspunsul Andreei si pe cel al ui rob3rt_89. Multumim, Tobi, pentru sugestie!