Stallone devine cerebral

7 Iun 2005
Stallone devine cerebral
Dupa mai bine de un deceniu se implineste in sfarsit visul lui Sylvester Stallone (foto) de a face un film biografic despre unul dintre poetii sai favoriti, Edgar Allan Poe. Si-ar fi dorit sa joace si rolul principal, si asta ar mai fi fost posibil cu 11 ani in urma, cand batea cu ideea lui la birourile producatorilor si era continuu refuzat. Din pacate nu se mai repeta povestea frumoasa a lui Rocky...
...pana acum. Caci Sly a semnat la finele lunii mai nu doar pentru a plasa scenariul (incheiat in 2002) la Millennium Films, dar si pentru a regiza Poe. Povestea filmului va capta in special a doua parte a vietii faimosului poet si prozator american din secolul 19. Il vom vedea scriind poeme romantice, povestiri macabre, eseuri de psihanaliza a actului de creatie artistica, consumand droguri, suferind de depresii repetate si in cele din urma murind cu apostila "delirium tremens" pe certificatul de deces.
Dupa ce Frank Morgh (The Goose King) a renuntat sa joace, Robert Downey Jr. (Air America, Only You) se afla intr-o faza avansata a negocierilor pentru a interpreta rolul titular. Filmarile incep in toamna asta undeva in Europa.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells