Filmările la Terminator 6 au fost amânate. Producătorii caută o actriţă latino-americană pentru rolul central

de Cristina Grigore în 22 Feb 2018
James Cameron revine la franciză ca producător, Tim Miller (Deadpool) preia cârma

Potrivit informațiilor obținute de TheTerminatorFans.com, filmările celei de-a șasea pelicule, ce va fi produsă de James Cameron și regizată de Tim Miller (Deadpool), vor fi amânate.

Chiar dacă pre-producţia va putea începe în luna martie, cum a fost programat, filmările propriu-zise vor aştepta luna mai. Realizatorii vor să lucreze mai mult la varianta de scenariu aleasă, în centrul căreia se află o tânără eroină, care va apărea în film alături de Arnold Schwarzenegger şi Linda Hamilton. Se află aşadar în căutarea unei actriţe de origine latino-americană, care o va interpreta pe Dani Ramos, „o tânără de aproximativ 20 de ani, din Mexico City”. Dani a crescut în suburbiile capitalei mexicane, este independentă, puternică. A învăţat mai multe de pe stradă decât din cărţi, îşi iubeşte familia mai mult decât orice şi este o fire optimistă.

Tot un latino-american va fi şi antagonistul peliculei. Pe lângă faptul că vor să aleagă o protagonistă ce nu va aparţine rasei caucaziene, realizatorii au rezervat publicului o călătorie în jurul lumii – se va filma în ţări precum Spania, Marea Britanie şi Ungaria.

De amintit că Terminator 6 va ignora tot ceea ce s-a întâmplat în serie după Terminator 2: Judgement Day. Filmul a fost gândit ca un reboot. James Cameron speră că data stabilită pentru lansarea în Statele Unite – 26 iulie 2019 – va fi respectată. Producţia va avea atunci ca rivali la box office remake-ul lui The Lion King, dar şi continuarea lui Spider-Man: Homecoming. 

Exploreaza subiecte similare:

James Cameron, Arnold Schwarzenegger, Linda Hamilton, Terminator 2: Judgment Day, Tim Miller

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cavallioty pe 22 februarie 2018 18:42
cred ca era mai important sa spui ca rival la box office o sa fie spin-off ul lui Fast and Furios decat filme care se lanseaza cu 1 saptamana inainte respectiv 3 saptamani.Personal nu cred ca va ramane aceeasi daca de lansare,cele doua filme se adreseaza aceleiasi categorii de public
gunsquyen pe 15 mai 2018 18:01
watch http://wikifilm.us movie online

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells