Festivalul Filmului European, ziua a şasea

14 Mai 2014
Ieri, eroii documentarului Cântece pentru un muzeu şi-au văzut în premieră filmul la cinematograf

Regizoarea Eliza Zdru a mărturisit la capătul zilei a cincea a festivalului, după proiecţia documentarului „Cântece pentru un muzeu“, că a fost pentru prima oară când eroii filmului l-au văzut la cinematograf. Declaraţia a fost făcută după proiecţia care a avut loc la Cinema Elvire Popesco. Discuţia regizoarei cu publicul a fost urmată de un recital susţinut de eroii filmului, cei patru cântăreţi de muzică polifonică în tradiţia de secole a comunităţii aromânilor fârşeroţi. Momentul a fost aplaudat în picioare de spectatori. Cu aceeaşi ocazie, cei patru şi-au exprimat regretul că nimeni din familiile lor nu duce mai departe tradiţia. Cinefilii bucureşteni au putut vedea, tot la Cinema Studio, comedia spaniolă Câte o armă în fiecare mână.

Un alt moment aparte al zilei a cincea l-a constituit proiecţia documentarului Max Beckmann, despre care istoricul de artă Erwin Kessler a spus, în preambulul proiecţiei, că este „un alt fel de documentar, altfel decât cele de la Teleeciclopedia“. Programul zilei a inclus şi proiecţia filmului polonez Păpuşa, la Cinema Elvire Popesco, a cărui sală a fost, din nou, neîncăpătoare pentru toţi cei dornici să se bucure de oferta FFE.

Astăzi, în ziua a şasea, vor fi proiectate cinci filme: o dramă turcească şi una grecească, o comedie neagră maghiară şi una finlandeză, precum şi un thriler suedez. Iată programul complet:

Cinema Studio
18:00 Dragostea iubeşte coincidenţele / Aşk Tesadüfleri Sever (dramă, 97’ - Turcia, 2011 – r. Ömer Faruk Sorak)
20:00 Tura divină / Isteni Mûszak (comedie neagră, 100’ - Ungaria, 2013 – r. Márk Bodzsár)

Cinema Elvire Popesco
16:30 Miss Violence (dramă, 99’ - Grecia, 2013 – r. Alexandros Avranas)
18:30 21 de metode de a distruge o căsnicie / 21 tapaa pilata avioliitto (comedie, 89’ - Finlanda, 2013 – r. Johanna Vuoksenmaa)
20:00 Call Girl (thriller, 140’ - Suedia, 2013 – r. Mikael Marcimain)

Exploreaza subiecte similare:

Songs for a Museum, Eliza Zdru, Isteni müszak, Miss Violence, 21 tapaa pilata avioliitto, Call Girl

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 26 aprilie 2015 23:51
Filmele sunt chiar atractive, fara doar si poate. Sper sa apuc sa urmaresc si eu o parte din ele...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells