Festivalul Filmului European a debutat marti si la Iasi cu pelicula "Proprietate particulara", portretul unei familii in care o mama intra in conflict cu fiii ei gemeni cand decide sa vanda casa si sa inceapa o viata noua. Miercuri, iesenii au putut vedea comedia olandeza "Chelnerul", filmul slovac "Statia Terminus", despre paradoxul destinelor unor oameni aflati intr-o ultima statie, asteptand "ceva" care sa-i poarte in Marea Calatorie si un film turc despre relatii familiale, "Tatal meu si fiul meu". Joi, publicul iesean va putea vedea "Mano" (Portugalia), care dezvaluie farmecul comediei bufe de altadata transplantata intr-o metropola moderna, "Chinezul" (Danemarca) si un film despre complicatele relatii de familie, "Vor veni alte zile" (Spania). Festivalul Filmului European este organizat de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania si Institutul Cultural Roman.
