Fast and Furious 6 şi 7 ar putea avea aceeaşi intrigă

de Cristina Grigore în 22 Oct 2011
Fast and Furious 6 şi 7 ar putea avea aceeaşi intrigă

Încasările de peste 600 de milioane de dolari în toată lumea ale ultimului film Fast and Furious, lansat în această vară cu titlul Fast Five, au justificat cu siguranţă decizia celor de la Universal de a începe lucrul la o viitoare peliculă din serie. Au fost lansate însă recent zvonuri potrivit cărora studioul are  în plan două noi producţii, ce urmează să fie filmate în paralel, iar cei de la 24 Frames au completat informaţia cu un alt detaliu.

Noutatea vine pe partea de scenariu, de care se va ocupa cel angajat şi pentru filmele anterioare ale francizei, Chris Morgan. Se pare că ambele continuări dezvoltate acum vor avea ca punct de pornire aceeași intrigă. Iar dacă urmăririle cu maşini sunt punctul de atracţie principal al filmelor ce-i au ca protagonişti pe Vin Diesel şi Paul Walker, probabil că, oricare ar fi scenariul, producătorii se vor axa din plin pe acest aspect.

Aşa cum s-a petrecut şi în cazul francizelor Matrix, Pirates of the Caribbean, Back To the Future sau Lord of the Rings (cu mai mult succes în cazul ultimelor două), studioul doreşte ca filmările celei de-a şasea parţi a lui Fast and Furious să se desfăşoare în acelaşi timp cu cele ale părţii a şaptea, ceea ce ar putea însemna cheltuieli mai mici de producţie, dar şi un timp mai mare de lucru, ce ar putea amâna data deja stabilită pentru lansarea lui Fast and Furious 6 (24 mai 2013).



Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 22 octombrie 2011 11:48
dar stiu ca producatorii nu pierd deloc vremea .
Gebeleizis pe 22 octombrie 2011 13:45
Sa vedem ce o sa iasa.
Bayard pe 22 octombrie 2011 13:55
Partea a 5-a a fost de departe cea mai buna.... daca continua tot asa o sa aiba sigur succes
Beatryce pe 22 octombrie 2011 14:07
:x suuuper
Crist11 pe 22 octombrie 2011 14:45
Sunt pusi pe treaba dar si pe bani.
andu7zu pe 22 octombrie 2011 15:21
Ar fi foarte frumos sa vedem continuarea acestor serii de filme.....
legolas05 pe 22 octombrie 2011 15:36
sper sa iasa niste filme bune,si sa iasa cat mai repede
MrRasfi pe 22 octombrie 2011 15:54
Se zvoneste ca vor sa il aduca in aceasta franciza si pe Jason Statham... Cautati pe IMDB
mirko pe 22 octombrie 2011 16:57
Se pare ac moda inceputa cu Kill Bill (filmarea concomitent a urmatoarelor serii dintr-o franciza) prinde foarte mult acum la Hollywood. Sper sa fie de bun augur si sa-si pastreze farmecul dobandit din nou odata cu lansarea cele de a 5 parte a seriei (ceea ce nu mai credeam in momentul in care am vazut partea a 3 a seriei - un dezastru total).
Liviu- pe 23 octombrie 2011 00:59
Inainte de Kill Bill a fost The lord of the rings.
xerses pe 22 octombrie 2011 17:39
Ca si Harry Potter.
radu3455 pe 22 octombrie 2011 21:51
super va juca si jason statham
RaVaGe93 pe 23 octombrie 2011 00:17
si 7!!!!! omfg chiar k o sa fie tare
Marin10 pe 23 octombrie 2011 00:43
am suportat 5 parti pentru ca mi-au placut, cand am auzit ca se face si partea a sasea am spus, ok, o sa ma uit la el pentru ca o sa fie ultimul, dar a 7 parte... hai da-o ma in plm ca prea o lalaie. Unde dracu'vor sa ajunga cu povestea asta? Intr-un final vor muri toti si nu va mai ramane decat Diesel, ca prea ii omoara unu cate unu in fiecare parte.
africanus pe 23 octombrie 2011 10:28
Pai dupa cum am vazut in ultima parte daca erati atenti dupa sfarsitul filmului si sfarsitul scrisului de la final cu regizorul, actorii scenaristii etc, mai arata o secventa de film in care se pare ca apare si personajul Letty interpretat de Michelle Rodriguez, deci ce a fost mort a reinviat, asa ca sigur au motive sa o mai tina tot asa cu partile astea, sigur filmul este bun si mi-au placut aproape toate mai putin partea a 3-a, dar totusi...., o sa ajunga pana la urma ca seria SAW la 7 filme, daca e de scos bani, asa ca nu va mai mirati ca o sa o mai lungeasca. Totul se invarte in jurul banilor. Si inca ceva sigur o sa aiba succes si la urmatoarele mai ales dupa cum a fost partea a 5-a.
johnnyblu pe 23 octombrie 2011 13:30
DEJA DEVINE ENERVANT DE PLICTISITOR , DOAR FILMELE FOARTE PROASTE AJUNG LA PERFORMANTE DE GENUL ASTA ex. (FRIDAY THE 13TH , SAW , HARRY POTTER, A NIGHTMARE ON ELM STREET , HELLRAISER ) MAJORITATEA HORROR FIECARE CU CATE 7,8 PARTI , SUNT SIGUR CA IN ULTIMA PARTE PRINTRE EROII PRINCIPALI VOR APAREA JASON VOORHEES , FREDDY KRUEGER SI LEATHERFACE , FILMUL POATE PRIMI SUBTITLUL "CURSA INFERNALA"
johnnyblu pe 23 octombrie 2011 13:34
...O AM UITAT PINHEAD SE CUPLEAZA CU LETTY SI TRAIESC FERICITI IN INFERN :))))))
kalamity90 pe 24 octombrie 2011 00:01
singuru film care mi-a placut din seria asta este 3...care dupa parerea mea este cel mai realist si mai reusit dintre celelalte,care dupa parerea mea fac industria cinematografica de rusine cu faze de genul, sare unu dintr-o masina in alta pe la vreo 200 km pe ora, faza din 5 cu trasu seifului de zeci de tone(am ras cu lacrimi de penibilitatea asta si pe parcurs si dupa terminarea filmului),precum si multe alte faze care sfideaza toate legile fizicii si a bunului simt...
kalamity90 pe 24 octombrie 2011 00:02
mda m-am repetat cam urat...nu dati cu parul :)
Qube86 pe 9 decembrie 2011 09:49
Daca vor fi la fel de bune, ''keep them coming''...Din partea mea poate sa mearga in aceeasi directie ca si seria cu ''007'' atata timp cat munca o sa fie una de calitate...
agados pe 27 decembrie 2011 01:01
marin10 ai dreptate... dar nu o sa ma mir delok sa il vad pe vince in 6 sau 7... asta e "magia" hollywood`ului mori si invi knd vrei... adik cred k iti amintesti in prima parte dodge chargher ala al lui tom a fost fkt praf si dupa apare din nou... in 3 han a murit din kte imi amintesc dar in 4si 5 e bn ms.. :)) kiar dak st de parere k prea o lungesc... adik dupa sfarsitu din 5 in kre au loat bani nu imi dau seama c drq mai pot face... dar na sunt un fan inrait al seriei si o sa ma uit
Blackzoor pe 11 ianuarie 2012 16:48
Unu la mana,invata sa scrii corect nu cu limbaj de messenger infect ce esti! Doi la mana te-ai uitat degeaba la seria fast and furious nu ai inteles nimic.Nu il cheama "tom" ci Dom de la Dominic,iar faza cu Han sa ma discutat de atatea ori seria fast and furious merge asa 1,2,4,5,3 intelegi cocalarule?Oricum iti recomand sa te mai uiti la seria fast and furious ca sa intelegi si tu ceva,dar din cate vad esti prea prost pentru lumea asta.Iar legat de 6 e normal ca se continuie pentru ca in Tokyo Drift(3) apare Dom la final vizitand pe Han care deja era mort.Sa confirmat si pe Imdb ca va aparea in al`6 si Lucas Black(Sean Boswell).Fast and Furious va fii cea mai tare serie de film.Pace And Love.
simionurz pe 20 august 2012 00:55
vin diesel is the best
negruioana238_gmail_com pe 7 septembrie 2015 11:46
cei mai tari sunt cei din fast furious 7 ii iubesc pe toti sunteti cei mai tari te iubim pol wacer cel mai tare as dori sa i vad pe cei din fast end furious 7

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells