E frumos si cool. Actorii romani sunt din in ce mai apreciati peste hotare. Marcel Iures joaca in Piratii din Caraibe, Oana Pellea poarta geci soioase in Children of Men. Mai nou, Monica Barladeanu joaca in Fall Down Dead/Se credea un Picasso un rol destul de consistent, alaturi de o improbabila distributie germano-turca. Si daca va intrebati de ce filmul a fost lansat pana acum doar in Germania, Turcia si Romania (cu mari sanse ca periplul mondial sa i se opreasca aici), ei bine, raspunsul e simplu: filmul e horror.
Intr-adevar, Fall Down Dead este un film horror. Este vorba, in esenta, despre un ucigas si un martor incomod, care trebuie eliminat pentru ca ucigasul sa-si continue "opera" (da, individul chiar se crede un Picasso, iar capodoperele sale sunt trupurile victimelor, "artistic" hacuite). Mai pune doi politisti, o pana de curent, o cladire de birouri incuiata, un numar de angajati care fac, din diverse motive, ore (si eforturi) suplimentare, si ai toate premisele unui film cu sperieturi onest si lipsit de pretentii.
Cand afli ca Monica Barladeanu (sau Dean) joaca un rol cvasiprincipal in Fall Down Dead/Se credea un Picasso, iar din distributie mai face parte si la fel de mediatizata Mihaela Radulescu, mi se pare normal sa ai un motiv pentru a vedea capodopera respectiva, chiar daca subiectul nu-ti spune cine stie ce. Si cand pe generic ii observi si pe Dominique Swain sau Udo Kier, deja asteptarile devin mai consistente in ceea ce priveste acest thriller oricat de obscur. Dar doar pana trec primele zece minute, cand iti dai seama ca filmul se transforma, fara sa vrea, in comedie... Caci FDD rateaza orice urma de suspans.
Asasinul se ascunde in prima jumatate a filmului (si camera il urmeaza insistent, in cadre identice, cu jocuri de lumini care-i evita fata si se concentreaza inevitabil pe briciul deschis foarte artistic), dupa care se plictiseste brusc si inexplicabil de anonimat, apucandu-l pofta de filozofari gratuite cu batalionul de victime, care plang in spatele usilor baricadate in timp ce Asasinul le "fragezeste" psihologic, de parca ar fi un Hannibal cu accent german.
Udo Kier, excelent in alte filme si specializat in roluri de vampiri/scrantiti/ucigasi, are aici o privire pierduta si umeda, incat mai ca-ti vine sa-i arzi doua palme, sa-l trezesti din transa si sa-l trimiti la spitalul de nebuni, ca de speriat nu te sperie nicio clipa. Si cand incepe sa vorbeasca, lucrurile devin tragice: are un accent german atat de pronuntat, incat nu intelegi aproape nimic. Este o scena in care vrea sa-si scoata din sarite victima principala (Dominique Swan, in cea mai neinspirata alegere din cariera) si o ameninta ca o sa-i taie limba (tongue) si o sa picteze tablouri cu ea. Numai ca actorul pronunta ceva ce seamana a "dung" (ceea ce spune multe despre film), astfel incat ramai convins ca Swain este o actrita minunata numai pentru ca reuseste sa nu izbucneasca in ras.
La prima vedere, traducerea titlului in romaneste pare absurda, dar este de fapt extrem de nimerita. Pentru ca in filmul lui Keeyes nimic nu este unde trebuie, iar exagerarile grotesti (si inutile, din nefericire) sunt la ele acasa. Daca e de ras, FDD trebuie neaparat vazut. Daca vreti un thriller ok, mergeti la Disturbia, oricat de invitativa ar fi prezenta vedetelor noastre.
In ceea ce le priveste, Radulescu nu zaboveste foarte mult pe ecran, ea fiind prima care-si afla sfarsitul sub briciul nebunului. Despre Monica Barladeanu numai de bine, engleza ei este cea mai buna din distributia inexplicabil de internationala a filmului. Iar rolul de angajata cuminte si devreme acasa, care insira rugaciuni sechestrata intr-un birou, nu se potriveste absolut deloc cu imaginea de diva promovata de publicatiile de la noi.
