Faceți cunoștință cu Regina Charlotte tânără! Trailerul pentru prequel-ul serialului Bridgerton este aici!

de Gloria Sauciuc în 29 Sep 2022
Primele două sezoane din Bridgerton se pot urmări pe Netflix

Prequel-ul la popularul serial Bridgerton și-a găsit eroina în India Ria Amarteifio, actrița din Line of Duty, pe care o putem urmări acum în primul trailer de la Queen Charlotte: A Bridgerton Story. Serialul este despre ascensiunea Reginei Charlotte, personaj jucat de către Golda Rosheuvel în serialul Netflix produs de către Shonda Rimes.

Amarteifio o va juca pe Regina Charlotte în tinerețe, în timp ce Corey Mylchreest va juca rolul Regelui George, anunță Variety, a cărui personaj matur este jucat de James Fleet în Bridgerton.

Prequel-ul are în centru povestea de dragoste dintre Charlotte și George, a cărui fani l-au putut surprinde sporadic de-a lungul primelor două sezoane din Bridgerton. Noul serial surprinde nunta dintre cele două fețe regale, personajele și publicul fiind martore la o schimbare radicală în societate, perioada Regenței.

Tânăra Charlotte este promisă de soție Regelui Angliei, un misterios tânăr din familia regală pe care nu l-a întâlnit niciodată. Odată ajunsă la Londra, își dă seama că ea nu era ceea ce familia regală își dorea. Totuși, ea va reuși să se descurce în lumea palatului, făcând primi pași către ceea ce urma să devină: o regină mult-îndrăgită.

Rosheuvel își va relua rolul în spin-off alături de distribuția originală a filmului. Adjoa Andoh și Ruth Gemmell vor reveni în rolurile Lady Agatha Danbury și Lady Violet Bridgerton, iar nou-venita Arsema Thomas va juca în rolul unei tinere Lady Danbury.

Distribuția cuprinde și nume din Urzeala Tronurilor, Michelle Fairley în rolul mamei lui George, prințesa Augusta.

 

Exploreaza subiecte similare:

article:netflix, Bridgerton, India Ria Amarteifio

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells