Cel mai nou trailer G.I. Joe: Retaliation vine în exclusivitate pe Cinemagia, cu subtitrare. Premiera în România a filmului este pe 29 martie. Amânat de pe un an pe altul, din cauza reluării filmărilor şi a întârzierilor legate de convertirea filmului în format 3D, G.I. Joe: Retaliation îşi propune să crească apetitul fanilor şi să pună capăt zvonurilor rele apărute odată cu prima proiecţie-test.
Este vorba de noi arme de distrugere în masă, iar scenografia şi scenele de luptă dintre personajele principale arată ispititor. Luptele în aer în timp ce se escaladează munţii fac din trailerul de faţă unul la fel de tare ca cele de la Oblivion, Into Darkness ori Man of Steel.
Prin urmare avem un trailer care ne taie respiraţia, deci un film cu mari şanse la box office. Mai mult, Paramount a ales bine când a programat premiera filmului înainte de apropierea verii, unde ar fi avut de concurat cu Into Darkness (17 mai), Iron Man 3 (26 aprilie), Fast and Furious 6 (24 mai), Man of Steel (21 iunie), World War Z (21 iunie) şi Kick Ass 2 (28 iunie). Dwayne Johnson, capul de afiş al filmului G.I. Joe: Retaliation mai joacă anul acesta în Pain & Gain şi în Fast & Furious 6.
Obiectivul filmului Retaliation este să aducă nu numai o creştere a seriei, dar şi mai mult interes al publicului faţă de linia de jucării a Hasbro. O parte dintre eforturile depuse de amânare vizează nu numai o regrupare a echipei în vederea noilor filmări, transpunerii în 3D şi reactivării seriei, dar şi marketingul colecţiilor de jucării G.I. Joe.
Părerea ta
Spune-ţi părerea