În situaţii excepţionale, aşa cum este privarea de libertate, calităţile umane sunt testate la maxim, iar dorinţa de supravieţuire, adaptarea şi utilizarea oricăror resurse pentru a reveni la normalitate sunt mostre spectaculoase de perseverenţă şi inteligenţă. Până la extrem de popularul serial Prison Break, ori Escape Plan (cu premiera pe 25 octombrie), tema evadării a fost exploatată, în ciuda lipsei gadgeturilor şi a schemelor complicate, în o seamă de producţii legendare, din care am selectat aici câteva dintre cele mai intense producţii al căror scenariu este construit în jurul ideii de evadare dintr-un spaţiu ostil, în care protagoniştii au fost forţaţi să-şi continue existenţa.
Cube
Acest original şi extrem de reuşit film canadian este o călătorie terifiantă în lumea neprevăzutului şi a psihologiei umane. Are în centru un grup de oameni de vârste şi profesii diferite blocaţi într-un fel de labirint format din mai multe camere interconectate, pline de capcane fatale. Tensiunea creşte pe măsură ce îşi dau seama că nu reuşesc să găsească metode eficiente care să îi ducă spre o ieşire. Nu ni se spune cum au ajuns acolo sau dacă există vreun motiv pentru care au fost astfel persecutaţi. Rezultatul cursei groteşti nu este unul încurajator, dimpotrivă... este încununarea unei curse neobişnuite, ce te intrigă şi te umple de fiori de groază.
Papillon
Papillon, interpretat magistral de Steve McQueen, este un spărgător condamnat pe nedrept şi trimis să îşi execute pedeapsa într-o închisoare franceză de pe Insula Diavolului, despre care aflăm că este aproape inaccesibilă. Filmul este practic o îndelungă punere în scenă a intensului moment (sunt chiar două astfel de momente) al evadării pe care talentatul şi inteligentul spărgător o pune la care alături de amicul său, falsificatorul jucat de Dustin Hoffman.
Se folosesc pentru a scăpa de ajutorul unui gardian pe care l-au mituit, însă drumul lor este unul anevoios, plin de neprevăzut. În această poveste despre supravieţuire, în care suntem martori la multe cruzimi şi nedreptăţi, sperăm parcă într-un final pozitiv...
Steve McQueen şi-a executat singur majoritatea cascadoriilor din această peliculă, inclusiv pe cea a evadării din Devil's Island şi săritura de pe stâncă, despre care a spus că a fost extrem de ”palpitantă”.
Escape from Alcatraz
Acţiunea este rezumată de titlu, iar filmul este unul din hit-urile bifate de către Clint Eastwood pe finalul anilor '70, bazat pe romanul de non-ficţiune al lui J. Campbell Bruce. Legendarul actor este protagonistul, un faimos evadat din mai multe închisori, trimis la "The Rock" tocmai datorită reputaţiei sale. Pe măsură ce personajul lui Eastwood şi colaboratorii săi pun la cale planul de evadare, curiozitatea noastră se amplifică. Cum vor reuşi oare să-l ducă la îndeplinire? Ultimul act, cu săpatul, momelile şi călătoria pe apă către libertate este punctul culminant al acestei tablou deloc entuziasmant de viaţă din controversata închisoare.
The Raid
Premisa de la care porneşte filmul este una simplă: un bloc de locuinţe din Jakarta, Indonezia, a devenit cartierul general al unui puternic gangster - este depozitul, ascunzătoarea şi locul unde se pun la cale toate mişcările sale. Majoritatea locuitorilor blocului sunt acoliţii săi, care îl protejează cu orice preţ. Când un poliţist novice, dar extrem de hotărât şi curajos, îi calcă pragul alături de alţi câţiva colegi în speranţa că va reuşi să prindă răufăcătorii pe care îi urmărea şi că va zdruncina domnia gangsterului şef, lucrurile se complică iremediabil.
Luptele care se dau între poliţişti şi gangsteri etaj cu etaj evidenţiază proasta organizare a forţelor de poliţie şi incapacitatea acestora de a face faţă situaţiei, în condiţiile în care sunt depăşiţi numeric de oponenţi. Eroul nostru este însă hotărât să îl facă pe capul mafioţilor să plătească chiar dacă asta înseamnă să îşi închidă orice portiţă de scăpare din blocul aflat sub stăpânirea acestuia.
The Shawshank Redemption
Adaptat după un roman al lui Stephen King, The Shawshank Redemption este pentru mulţi cel mai bun film cu acest subiect: anevoiosul drum către libertate, dar şi unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile (deţine locul întâi în topul IMDB). Obligat să execute o sentinţă nedreaptă, fostul bancher Andy Dufresne (Tim Robbins) are parte în lungii ani de închisoare de o transformare emoţională hotărâtoare, însă greutăţile vieţii de după gratii nu îl fac să renunţe la o posibilă "izbăvire" prin forţe proprii, aşa că vreme de două decenii sapă un tunel care îl ajută până la urmă să treacă dincolo... Sub bagheta regizorală şi scenaristică a lui Frank Darabont, Robins şi Morgan Freeman oferă interpretări de excepţie, semnalate de altfel şi de nominalizările la Oscar primite.
The Great Escape
Din nou un film de top, ce conţine una din scenele legendare în istoria cinematografiei - cea în care Steve McQueen, încercând să scape de urmăritori, intră cu şubreda sa motocicletă într-un gard de sârmă (se spune că Steve McQueen nu a acceptat rolul până când nu a fost inclusă această scenă). Este un bun exemplu al atitudinii sfidătoare a anilor '60. Însă restul filmului nu mai este la fel de optimist. Are la bază o poveste adevărată despre încercarea de evadare a prizonierilor de război pe care anul 1944 i-a prins într-unul dintre cele mai bine păzite lagăre naziste şi care elaborează un plan complex şi anevoios în speranţa salvării.
Evadări spectaculoase în filme
de
Cristina Grigore
în 21 Oct 2013

Mostre remarcabile ale rezistenței și determinării...
Exploreaza subiecte similare:
Escape Plan, Cube, Prison Break, Papillon, Steve McQueen, Dustin Hoffman, Escape from Alcatraz, Clint Eastwood, The Raid, The Shawshank Redemption, stephen king, Tim Robbins, Frank Darabont, Morgan Freeman, The Great EscapeAlte știri din cinema

la aniversară
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

Premieră
E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!
Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Lansare
Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume
O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

Ştiri cinema
E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Evadări spectaculoase în filme
Părerea ta
Spune-ţi părereaSunt sigur ca daca ne uitam cu atentie in arhivele cinematografiei mai gasim si alte filme despre evadari si tentative de evadare, dar, in principiu, cele enumerate mai sus sunt cele mai reprezentative. Sper ca nu se gaseste vreun ageamiu care sa includa aici si bazaconii contemporane, gen Now You See Me.