Ethan Hawke, din nou alături de Denzel Washingon. A fost distribuit în remake-ul lui Magnificent Seven

de Cristina Grigore în 3 Mar 2015
Noua producţie, o reuniune a regizorului şi actorilor din Training Day, nu are încă o dată de lansare

Nominalizat anul acesta la Oscar pentru rolul din Boyhood, Ethan Hawke a fost distribuit în remake-ul lui Magnificent Seven, film ce va fi regizat de Antoine Fuqua (The Equalizer, Olympus Has Fallen), anunţă Variety.com.

Hawke îl va avea astfel drept coleg de platou pe Denzel Washington, alături de care a jucat şi în thriller-ul poliţist din 2001, Training Day (tot sub îndrumările regizorale ale lui Fuqua). Chris Pratt (The Guardians of the Galaxy) şi Haley Bennett (The Equalizer) vor face şi ei câte un rol în scenariul reimaginat de John Lee Hancock (The Blind Side), însă imaginat iniţial de către creatorul serialului True Detective, Nic Pizzolatto.

The Magnificent Seven – cu Yul Brynner şi Steve McQueen în versiunea din 1960 – este adaptarea americană a capodoperei lui Akira Kurosawa, Seven Samurai. Intriga are în centru un grup de pistolari ce apără un sat mexican de o bandă de nelegiuiţi.

Noua producţie nu are încă o dată de lansare.

Exploreaza subiecte similare:

Ethan Hawke, Denzel Washington, Antoine Fuqua, The Magnificent Seven, Training Day, John Lee Hancock, Nic Pizzolatto, The Blind Side, Yul Brynner, Steve McQueen, Akira Kurosawa, Seven Samurai

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 3 martie 2015 09:34
Antoine Fuqua este un regizor foarte bun si de abia astept sa vad filmul , cat despre cei doi fac o pereche foarte buna ;)
spartacus pe 3 martie 2015 12:45
Acest film va fi extrem de asteptat datorita distributiei de zile mari. Perfect!...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells