Este în lucru şi Atomic Blonde 2, spune Charlize Theron

de Cristina Grigore în 13 Apr 2018
Întoarcerea lui David Leitch în scaunul regizoral este incertă

Charlize Theron este pregătită să treacă din nou la acţiune în continuarea peliculei Atomic Blonde. Sequel-ul a fost confirmat chiar de actriţă, într-un discurs preluat de MovieWeb.com, ţinut în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la San Francisco (unde a primit un premiu pentru întreaga carieră).

Actriţa nu a oferit detalii legate de continuare, însă a mărturisit că antrenamentele dure şi istovitoare pentru scenele de acţiune din prima parte au fost atât de greu de suportat fizic, încât acasă nici nu se mai putea juca cu copiii – durerile erau atât de mari, încât îi venea să plângă. Criticii de film au primit cu cronici în mare parte pozitive filmul lansat în vara lui 2017 şi au considerat că, deşi catalogat drept un thriller de spionaj, filmul este, în speţă, unul de acţiune, şi conţine câteva scene memorabile în acest sens.

În Atomic Blonde, Theron a jucat rolul unei agente MI6, Lorraine Broughton, ce trebuie să investigheze moartea unui coleg şi să obţină lista dispărută a unor agenţi dubli. A jucat alături de James McAvoy, John Goodman şi Sofia Boutella (The Mummy). Este incertă întoarcerea lui David Leitch în scaunul regizoral.

Anul acesta o vom vedea pe actriţă în comedia de acţiune Gringo, cu lansarea la noi pe 16 mai, dar şi în Tully, o comedie despre maternitate ce are ca dată de lansare (în Statele Unite) ziua de 4 mai.

Exploreaza subiecte similare:

Charlize Theron, Atomic Blonde, Gringo, Tully , James McAvoy, John Goodman, Sofia Boutella, David Leitch, The Mummy

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 13 aprilie 2018 13:20
Care e rostul?
twitch958 pe 13 aprilie 2018 16:41
Daca John Wick a primit un sequel, Atomic Blonde care e in acelasi stil doar ca in loc de Keanu Reeves e Charlize Teron era normal sa primeasca si el. A fost si cat de cat un succes la box-office.
boghiu_andrei pe 13 aprilie 2018 19:42
Daca ne gandim asa ai dreptate.:)Dar John Wick avea un trecut in asa ceva,avea loc de continuari. Vom vedea:)
carmen_angelus_romila pe 28 iulie 2018 21:56
Astept cu interes si "Atomic Blonde 2", pentru ca drept sa va spun, mie mi-a placut foarte mult primul film, iar interpretarea lui Charlize Theron mi s-a parut de exceptie.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells