Eroism (şi tupeu) scoţian, prietenie interplanetară şi chinuri horror, luni seara la TV

de Ştefan Dobroiu în 28 Iun 2020
Inimă neînfricată, Transformers - Războiul lor în lumea noastră şi Târâtă în iad, în program

Braveheart/Inimă neînfricată (1995)
Filmcafe, 18:35
A trecut deja un sfert de veac de la lansarea acestui superhit al lui Mel Gibson, al doilea film regizat din carieră şi laureat cu cinci Oscaruri, inclusiv categoriile Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor. Până când nu ne ucide de tot cu o continuare Patimile lui Hristos şi nu intră din nou în colimatorul presei globale pentru opiniile rasiste şi antisemite, Mel Gibson poate captiva cu povestea lui William Wallace, scoţianul care a înfruntat aproape de unul singur invazia englezilor la sfârşitul secolului 13. Braveheart invită şi la o discuţie despre ideea de adevăr în filmul istoric: se pare că aventurile din film sunt, dacă nu invenţii, mai puţin conectate la realitate decât ar trebui.

Transformers - Războiul lor în lumea noastră (2007)
Paramount Channel, 20:30
Înainte să se transforme într-o franciză gigantică, Transformers reuşea să captiveze publicul cu o insolită prietenie între tânărul Sam (Shia LaBeouf) şi extratereştrii de pe Cybertron, Autoboţii în stare să se deghizeze în maşini. Primit cu reticenţă de critici, dar cu entuziasm de fanii jucăriilor Hasbro, Transformers arată foarte bine şi dovedeşte încă o dată că Michael Bay chiar se pricepe să cheltuiască un buget de efecte speciale.  

Drag Me to Hell/Târâtă în iad (2009)
Filmcafe, 22:00
Drag Me to Hell este considerat cel mai bun horror mainstream din 2009 şi chiar are cu ce să te sperie de câteva ori. În centrul atenţiei este Christine, Alison Lohman, ofiţer de credite la o bancă, iar totul începe când ea refuză să prelungească creditul unei ţigănci europene (Lorna Raver), ceea ce îi atrage un îngrozitor blestem. Scenariul a fost scris de Sam Raimi la începutul mileniului, dar producţia a fost amânată din cauza implicării regizorului în cele trei filme Spider-Man pe care acesta le-a regizat între 2002 şi 2007.

Ce alt film de luni vei vedea la TV?

Exploreaza subiecte similare:

Drag Me to Hell, Transformers, Braveheart, Mel Gibson, Shia LaBeouf, Michael Bay, Sam Raimi, Alison Lohman

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells