Filmul pune o întrebare simplă: Ce s-ar întâmpla dacă o persoană pe care ai nedreptăţit-o demult ar apărea din nou în viaţa ta, printr-o simplă întâmplare? Simon (Jason Bateman) şi Robyn (Rebecca Hall) sunt un cuplu de tineri cărora viaţa le mersese ca pe roate până când o întâlnire întâmplătoare cu un fost coleg de liceu de-al lui Simon le-a întors totul pe dos. Simon nu-l recunoaşte de la început pe Gordo (Joel Edgerton), dar după o serie de întâlniri neprevăzute şi nedorite, ca şi după mai multe cadouri misterioase, iese la suprafaţă un secret teribil, vechi de mai bine de 20 de ani. Când Robyn află adevărul tulburător despre ceea ce se întâmplase între Simon şi Gordo, ea începe să se întrebe: cât de bine îi cunoaştem pe cei mai apropiaţi oameni din viaţa noastră şi este posibil ca trecutul să fie dat uitării cu adevărat?
Recunoscut pentru trecutul său legat de camera de filmat, Joel Edgerton şi-a început de fapt cariera ca realizator de film în Australia, punând în 1996 bazele casei Film Collective Blue Tongue Films alături de alţi creatori cu idei similare. Echipa (care-i include şi pe regizorii David Michod şi Nash Edgerton) a scris, regizat şi produs o mulţime de titluri prestigioase printre care se numără: Animal Kingdom, The Square, Wish You Were Here, Hesher, sau The Rover. În colaborare cu această echipă, Joel a scris şi regizat câteva filme de scurtmetraj, a scris scenariul pentru The Square, înainte de a scrie filmul regizat de Matthew Saville, Felony, în care a şi jucat şi pe care l-a şi produs.
Darul reprezintă debutul regizoral al lui Joel Edgerton. După ce şi-a dorit multă vreme să regizeze filme, era important ca el să dezvolte un proiect de debut care să aibă personaje puternic conturate, interpretate de actori inteligenţi şi care să promoveze idei şi teme prolifice. El este un fan al filmelor inteligente, cu intrigă complexă, care-i aduc aminte de thrillerele şi filmele de suspans pe care le adora încă din adolescenţă.
Există persoane incapabile să uite şi să ierte, care aşteaptă momentul critic când furia şi resentimentele lor dau în clocot. The Gift explorează impactul pe care-l poate avea trecutul negativ a două persoane asupra prezentului lor şi victimele colaterale pe care le creează acest trecut. „Mă interesa ce se întâmplă când o astfel de rană nu se închide; e bine sau e rău să scormoni prin trecut,” se întreabă scenaristul/ regizorul Joel Edgerton, „iar acesta e chiar punctul de pornire al povestirii”.
Edgerton a fost intrigat de ideea că dacă nu rezolvi problemele trecutului, rănile ar putea fi redeschide la momentul unei întâlniri întâmplătoare. Filmul oferă posibilitatea de a aprofunda aceste întrebări prin prisma unui thriller psihologic. Pe scurt, filmul vorbeşte despre consecinţe, culpabilitate şi asumarea responsabilităţii pentru acţiunile proprii.
Unul dintre cele mai contrariante aspecte ale povestirii şi un factor aproape palpabil în crearea tensiunii este ideea că în timp ce noi ne vedem de viaţa noastră cotidiană, unele forţe ale întunericului se pun în mişcare fără ca noi să ne dă seama. În toţi anii aceia, pe care Simon i-a petrecut construindu-şi viaţa de adult, Gordo se afla acolo, dându-i târcoale...
Să fii singur acasă şi să auzi noaptea fel de fel de zgomote ciudate, îţi dă fiori reci
Pentru a crea atmosfera potrivită pentru film, care să fie familiară şi în acelaşi timp să transmită un fior ameninţător—era esenţial un loc care să devină locuinţa lui Simon şi Robyn.
„Să fii singur acasă şi să auzi noaptea fel de fel de zgomote ciudate, îţi dă fiori reci”, mărturiseşte Jason Blum. „Casa este locul unde te simţi cel mai în siguranţă, iar dacă te simţi ameninţat în acest mediu extrem de sigur, asta este cu adevărat înspăimântător”.
„Am studiat o mulţime de case ca s-o alegem pe cea care să fie capabilă să ne spună povestea,” mărturiseşte scenografa Kandice Billingsley. „Am vizionat multe stiluri de locuinţe, de la case tradiţionale, la cele construite în stilul Craftsman, sau Tudor. Până la urmă, Joel a ales o casă în stil Midcentury Modern”.
„Casa asupra căreia ne-am hotărât”, povesteşte Yeldham, „nu semăna cu ceea ce scrisese Joel în scenariu. Iniţial, el avusese în gând o casă tradiţională, dar după ce am găsit casa aceasta incredibilă, cu pereţi de sticlă, ne-am dat seama că ea contribuia atât de mult la povestire pentru că accentua vulnerabilitatea, sporea groaza şi suspansul, dând senzaţia că Simon şi Robyn trăiau efectiv într-un acvariu”.
Diferența de perspectivă
De ce unii reuşesc să depăşească momentele neplăcute, iar alţii rămân profund marcaţi pe tot restul vieţii, rămâne un mister.
„Aşadar, atunci când am scris asta”, explică Edgerton, „mă interesa să aflu ce se întâmplă cu oamenii care ne-au maltratat în trecut. Sau ce se întâmplă cu cei pe care i-am terorizat noi? Am vrut să ne uităm în oglindă şi să ne asumăm responsabilitatea pentru acţiunile noastre, dar am pus totul într-o lumină misterioasă şi enigmatică”.
Poate oare trecutul să rămână trecut? În privinţa răspunsului, nu există un consens real nici măcar în rândul realizatorilor acestui film.
