Enchanted/ Magie in Manhattan

de Stefan Dobroiu în 18 Feb 2008
Enchanted/ Magie in Manhattan

In 2008 iata ca Disney ia esenta celebrelor animatii si o proiecteaza in lumea reala (si extrem de cinica) a Manhattan-ului din ziua de azi. Efectul este original si extrem de distractiv, chiar daca ingredientele sunt folosite si ras-folosite in animatii, comedii romantice si… chiar filme cu monstri. Giselle (Amy Adams) este chintesensa eroinelor Disney: in cantecele ei o ghicesti pe Cenusareasa, profunda relatie cu jucausele animale ale padurii o are din Frumoasa din Padurea Adormita, miscarile sunt cele ale micii sirene si asa mai departe, reactiile, opiniile si simbolurile care o reprezinta pe frumoasa cu nume frantuzesc aparand atat de des in animatiile Disney, incat Giselle devine astfel un adevarat “concentrat” Disney. Concentrat aruncat in cana cu apa (nu foarte curata) a vietii din Manhattan-ul real, unde printesa face… bulbuci colorati cu entuziasmul ei contagios si trilurile-i pline de vioiciune. Cum se inampla acest lucru?

In lumea ei animata (primele zece minute ale filmului arata ca cei de la Disney n-au uitat deloc ce inseamna animatia traditionala, intro-ul fiind un mini-desen animat in doua dimensiuni), Giselle il intalneste pe printul Edward, un Fat-Frumos in cautarea sortitei. Din nefericire, mama lui Edward, malefica regina Narissa (Susan Sarandon), se teme ca nora ei o va alunga de pe tron, prin urmare o arunca intr-un put, la capatul caruia se afla (cat de convenabil pentru noi) o gura de canal din Manhattan. Aici Giselle da peste Robert (Patrick Dempsey), un avocat specializat in divorturi, iar in cautarea ei porneste si prinsul Edward (sub forma mult mai realista a lui James Marsden).

Cum va jongla printesa cu cei doi si ce provoaca aptitudinile ei total neobisnuite in Manhattan veti vedea in filmul de aproape doua ore al lui Kevin Lima (Tarzan), care ii va multumi atat pe cei mici, cat si pe cei mari, mult mai usor dispusi sa se identifice cu vag ursuzul Robert. Robert este un personaj vulnerabil, care a depus armele in fata cinismului si a duritatii lumii moderne si s-a resemnat sa reprezinte in instanta numai cupluri in divort. Infuziile de “nu stiu cum am putut sa te iubesc vreodata” l-au facut sa se resemneze intr-o lume in care fiorii pasageri ai dragostei par a aparea doar din disperare, lasand in urma ravagii. Pentru Robert, candidata ideala pentru casatorie este o femeie puternica, de succes, viziune pe care si-o expune frecvent in fata fetitei lui de doar sase anisori, careia ii daruieste de ziua ei (cat de plictisitor) o carte despre “femeile celebre ale istoriei”. Dar are Giselle ac de cojocul lui…

Nu total lipsit de gafe (vezi finalul copiat din King Kong), Enchanted sta in picioare in primul rand datorita exuberantei Amy Adams, o actrita pana mai ieri deloc cunoscuta, dar cu picior sigur pe scara ce-o va duce intre numele de prima marime de la Hollywood. Cu o prezenta la fel de chic si in Razboiul lui Charlie Wilson, Adams reuseste o sarcina aproape imposibila: sa transpuna stilul dulceag-habarnist al eroinelor din desenele animate in foarte reala lume din ziua de azi. Adams tine in spatele ei toate scenele si se descurca excelent si cu partitura muzicala a filmului (trei dintre cantece au primit nominalizari la Oscar) si infrange orice rezistensa din partea spectatorului, care ar fi putut foarte usor sa respinga vioiciunea exagerata a eroinei ca nepotrivita chiar si cu genul comediei romantice.

De savurat cu toata familia.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells