Emma Watson, proiecte de viitor

de Ştefan Dobroiu în 15 Aug 2013
Actriţa poate fi văzută pe ecrane în This Is the End şi The Bling Ring

Din trioul de actori devenit celebru datorită seriei Harry Potter, Emma Watson pare a-i călca pe urme lui Daniel Radcliffe în încercarea de a se maturiza din punct de vedere profesional şi se îndepărta de populara franciză. Nu la fel de rapidă ca Radcliffe, care a impresionat şi în teatru, dar şi în neaşteptatul succes de casă Femeia în negru, Watson a aşteptat câţiva ani înainte de a-şi lua zborul spre alte proiecte. În acest moment poate fi văzută pe marile noastre ecrane în două filme, comedia apocaliptică This Is The End şi filmul regizoarei Sofia Coppola The Bling Ring/Hoţii de celebritate (foto).

După ce s-a declarat "paralizată" de iureşul de comentarii din media care îi minimizau şansele la o carieră post-Harry Potter, Watson a preferat să se rupă o perioadă de lumea actoriei şi imediat după terminarea filmărilor la cel de-al optulea film al franciziei, în 2009 s-a înscris la facultate în Statele Unite. Conform dezvăluirilor ei, în cei câţiva ani de cursuri intense nici măcar ea nu era sigură dacă va reveni la cinema. A acceptat un rol secundar în My Week with Marylin şi a revenit serios la actorie de-abia anul trecut, cu The Perks of Being a Wallflower. De anul acesta pare a se fi decis să mai dea o şansă carierei ei actoriceşti şi iată că are în pregătire câteva filme foarte interesante.

În primul rând a terminat recent filmările la Noah. Seria Harry Potter a făcut-o să colaboreze cu unii dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi regizori, de la Chris Columbus la David Yates, iar acum iată că lucrează alături de Darren Aronofsky. Cu un buget de 130 de milioane de dolari şi o dată de lansare programată pentru 28 martie, filmul se află acum în post-producţie. Sunt mari şanse să vedem în curând un trailer şi să-l admirăm pe Russell Crowe în rolul titular, iar pe Emma Watson în cel al Ilei, fiica adoptivă a cunoscutului personaj biblic. Nu se ştie în acest moment cât de fidel este scenariul textului din Biblie, dar putem avea toată încrederea că Aronofsky nu va dezamăgi.

Dar gata cu rolurile secundare: Emma va juca rolul principal în Queen of the Tearling, o ecranizare după fantasy-ul omonimal scriitoarei Erika Johanssen. Acţiunea are loc la trei secole după ce o catastrofă schimbă cu totul regulile, într-un prezent dominat de Regina roşie, o fiinţă despotică împotriva căreia trebuie să lupte prinţesa Kelsea (Watson), pentru a recupera tronul ce-i revine de drept. Johanssen deja a plănuit o trilogie, prin urmare sunt toate şansele ca proiectul să se transforme într-o franciză. Producător este David Heyman, care s-a ocupat şi de seria Harry Potter.

Emma Watson ar putea intra în ograda Disney cu un proiect live-action bazat pe Frumoasa şi bestia. După fenomenalul succes al animaţiei muzicale, studiourile Disney şi-ar dori o versiune cu actori în carne şi oase a poveştii, iar Emma Watson li se pare perfectă pentru rolul principal. În acest moment scenariul este în curs de scriere şi nu se ştie când ar putea începe filmările. În orice caz, preferinţa Disney pentru Emma Watson arată că marii producători de la Hollywood nu consideră deloc că steaua ei a apus o dată cu franciza Harry Potter.

Exploreaza subiecte similare:

This Is The End, The Bling Ring, Emma Watson, Daniel Radcliffe, Darren Aronofsky, Russell Crowe

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Arlequinade pe 15 august 2013 16:57
Parca "Frumoasa si Bestia" era un proiect de-al lui Guillermo del Toro, nu un remake al filmului animat Disney. Get your facts straight, Cinemagia.
alex_il_fenomeno pe 24 august 2013 13:41
Urmeaza filme cu adevarat interesante... Le asteptam pe toate cu nerabdare.
yukkio pe 2 februarie 2014 23:47
mi-au placut majoritatea filmelor in care a jucat,astept sa vad ce urmeaza

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells