Emma Watson este dorită în Black Widow

de Cristina Grigore în 8 Mar 2019
Se caută completarea distribuţiei până la începerea filmărilor, în luna iunie

Emma Watson, starul filmelor Harry Potter şi al lui Beauty and the Beast, ar putea juca în Black Widow, anunţă ScreenRant.com. Informaţia vine de la o sursă apropiată producţiei Marvel, citată de portalul thathashtagshow.com.

Alături de Watson, a cărei prestaţie „a impresionat” studioul, au mai participat la audiţii pentru film şi actriţele Alice Englert (Sixteen Moons , Ratched), Dar Zuzovsky (Hostages , Neighborhood) şi Florence Pugh (Fighting for Family). Cum media de vârstă a acestor actriţe este mai mică decât a celor care au fost prezente până acum la audiţii, este foarte posibil ca scenariul lui Black Widow să fi fost modificat, mai ales că, recent, a fost adusă în echipă, pentru a revizui povestea imaginată până acum, scenarista Jac Schaeffer (Olaf's Frozen Adventure, viitorul The Hustle).

Nu au fost oferite detalii legate de personajul ce ar putea fi interpretat de Watson, însă unele informaţii anterioare indică faptul că acesta ar fi un fel de “fată Bond”, ce va acţiona alături de Natasha Romanoff.

Cum studiourile Marvel s-au concentrat până acum pe Avengers: Endgame, nu au prea fost oferite informaţii despre filmul Black Widow. Se speculează însă că va fi un prequel şi ar putea include şi alţi eroi (cum ar fi Bucky). La scenariul peliculei a mai lucrat Ned Benson, iar în scaunul regizoral se află Cate Shortland. Filmările sunt programate să înceapă în luna iunie.

Exploreaza subiecte similare:

Emma Watson, Alice Englert, Dar Zuzovsky, Florence Pugh, Avengers: Endgame, Ned Benson, Cate Shortland, Jac Schaeffer

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 8 martie 2019 12:34
Dacă o aleg până la urmă pe Emma Watson in acest film, sper doar să îi dea un alt rol de ”bătăușă” - nu de alta, dar ar fi total necredibilă la cât este de drăguță/finuță. Părerea mea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells