Emilia Clarke din Game of Thrones a spus despre Jason Momoa (Aquaman): „are un penis prea fabulos”

de Gloria Sauciuc în 12 Apr 2016
Actrița a jucat în primul sezon rolul soției lui Khal Drogo (Jason Momoa)

La mai puțin de două săptămâni distanță de la premiera celui de-al șaselea sezon din Urzeala Tronurilor, presa internațională aduce în față o declarație a „Mamei dragonilor” pentru revista Glamour. Întrebată despre preponderența nudității feminine în serial, actrița spune că a avut parte de ceva nuditate masculină pe platou și a avut scene în care a văzut îndeaproape organul colegului Jason Momoa. Iată descrierea pe care i-o dă Emilia Clarke, Daenerys Targaryen în serial: „I-am văzut organul masculin, deși acoperit într-o șosetă roz. Dacă îl vedeam complet, i-ar fi complexat pe unii. Era fabulos!”.

Momoa, după rolul lui Khal Drogo, îl va juca pe Aquaman, în producția DC Comics The Justice League.

Clarke a avut experiențe similare și cu alte personaje masculine din Urzeala Tronurilor: „Aș putea să vă amintesc despre Michiel Huisman (interpretul lui Daario Naharis, un alt iubit al lui Daenerys - n.red) și scena ce începe cu replica mea `Dă-ți jos hainele!`”. Deci, actrița britanică de 29 de ani se pare că a avut parte de ceva nuditate masculină pe platou.

Și, de asemenea, are un plan pregătit pentru eventualitatea în care ia controlul Tronului de fier și devine regină în Westeros. „Vreau s-o văd pe Daenerys și pe cei trei dragoni ai ei pe tron”, a spus ea glumind. „Și să îi strâng pe toți băieții arătoși, să le scot pantalonii și să le spun: Acum sunt regina! Vreau un close-up frontal cu toți, vă rog!”

Sezonul 6 va avea premiera pe 24 aprilie pe HBO și o va găsi pe Daenerys prizonieră într-un ținut ostil.

Exploreaza subiecte similare:

Emilia Clarke, Jason Momoa

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Cristian-Marius-Matei pe 14 aprilie 2016 15:01
Wonder Woman likes this:))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells