Elveţia respinge cererea de cauţiune a lui Polanski

de Gloria Sauciuc în 7 Oct 2009
Elveţia respinge cererea de cauţiune a lui Polanski

Autorităţile elveţiene au refuzat eliberarea pe cauţiune a lui Roman Polanski, arestat luna trecută pentru o acuzaţie veche de mai multe zeci de ani, pretinzând că regizorul de 76 de ani ar putea să încerce să fugă.

Purtătorul de cuvânt al Oficiului Federal de Justiţie din Elveţia afirma marţi că "ieşirea pe cauţiune sau măsuri similare" nu garantează că regizorul nu va scăpa din nou de justiţie. Biroul judiciar a făcut deja o cerere către un tribunal elveţian pentru ca apelul lui Polanski să fie respins.

Polanski a pledat vinovat, în 1977, la acuzaţia de a fi întreţinut relaţii cu o tânără de 13 ani, dar a fugit din Statele Unite în 1978, cu o zi înainte de pronunţarea sentinţei. Regizorul a declarat că s-a temut ca judecătorul să nu îi ia în calcul mărturia şi să îl bage la închisoare pentru 50 de ani.

Poliţia elveţiană l-a arestat pe Polanski la solicitarea autorităţilor americane, pe 26 septembrie anul acesta, chiar atunci când regizorul câştigător de Oscar sosea în Elveţia pentru a primi un premiu pentru întreaga activitate la festivalul de film de la Zurich. În momentul de faţă, Polanski se luptă cu procedura de extrădare.

Arestarea celebrului regizor a devenit o "cause celebre" în lumea filmului, de ambele părţi ale Atlanticului. Harvey Weinstein, preşedintele Weinstein Co., directorul Festivalului de la Cannes Thierry Fremaux, şeful Berlinalei Dieter Kosslick precum şi regizorii Pedro Almodóvar, Costa-Gavras, Wong Kar-Wai, Fatih Akin, sunt printre semnatari petiţiei pentru eliberarea lui Polanski.

Tu esti pro sau contra închiderii cineastului?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
RODI59 pe 7 octombrie 2009 10:21
Absolut impotriva inchiderii!
lee1976dan23 pe 7 octombrie 2009 11:07
Daca nu a fost violata ,sunt impotriva inchiderii!
cavallioty pe 7 octombrie 2009 12:20
daca fata a vrut,asta s-a intamplat acum multi ani,daca un om obisnuit se ducea la politie si zicea ca fata lui a intretinut relatii cu un barbat mai mare acum 20 ani,politia o sa ii zica ca au trecut prea multi ani de la incident,cu toata chesti asta se vrea patarea imaginii unui mare regizor
Kanti pe 7 octombrie 2009 16:17
Pai ar fi culmea dupa atatia ani...daca fata a fost dornica ce plm se leaga de el acum?
bine ca altii isi pun toti banii si averile corupte aacolo si nimeni nu zice nimic...

polanski-in pe 7 octombrie 2009 18:21
faptele: pustoaica avea 13 ani. polanski a dus-o in casa lui nicholson zicandu-i ca face fotografii pentru revista Vogue. A pus-o sa bea sampanie, i-a dat metaculona (un sedativ cu efect afrodisiac) si... uite un citat din descrierea marturiei victimei: "despite her protests, he performed oral sex, intercourse and SODOMY on her" each time after being told 'no' and being asked to stop. (conform wikipedia)

pentru cei care nu stiu, SODOMY inseamna sex anal. Acum imaginati-va ca aveti o fata. Si ca un tip i-ar face chestiile astea. Si ce i-ati face voi daca l-ati prinde. Si cat ar conta ca e regizor... ;)

in acest context, comentariile voastre sunt absolut stupide si patetice, kanti si marcel (la 35 de ani cred ca ar trebui sa ai mai mult creier ;) ) castigand detasat trofeul "sa comentam doar de dragul de a comenta"

Myrela23 pe 7 octombrie 2009 21:26
bine zis "polanski-in"..nu vroiam sa comentez pentru ca nu stiam care au fost acuzatiile..insa se pare ca a fost vorba de un viol..nu inteleg totusi de ce dupa atata timp l-au arestat?
chiar nu aveau cum sa dea de el? doar este o personalitate publica..

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells