Elizabeth Debicki, „hipnotizantă” în The Crown . „Și-a calibrat perfect jocul pe manierismele prințesei Diana”

de Gloria Sauciuc în 7 Nov 2022
Într-unul dintre cele mai așteptate seriale, cu publicitatea din jurul lui accentuată de moartea Reginei, The Crown o are pe Debicki în rolul Dianei, preluându-l de la Emma Corrin

Miercuri, 9 noiembrie, sezonul 5 al The Crown debutează pe platforma Netflix cu o distribuție nou-nouță, în funtea căreia se află Elizabeth Debicki, actrița australiană care a preluat rolul Prințesei Diana și Imelda Staunton, în rolul Reginei Elisabeta a II-a.

Este o Diana mai matură decât în ultimul sezon, una mai experimentată la jocul vieții

Odată cu un nou deceniu, Familia Regală este prezentată în momentul în care trece probabil prin cea mai mare provocare de până acum; este momentul în care publicul pune în discuție deschisă rolul acesteia în Marea Britanie din anii '90, se vede în sinopsisul oficial al sezonului. În plus, tema divorțului dintre Diana și Charles precum și grijile Reginei vizavi de reputația monarhiei fac sezonul mai interesant, cu atât cu cât în anii 1990 atenția presei și posibilitățile ei de a documenta zilnic viața monarhilor ni le-a adus pe aceste capete încoronatemai aproape, așa că sunt inerente comparațiile dintre ce vedem acum pe ecrane și ce ne amintim din reportajele vremii de atunci.

Iată ce scrie presa despre interpretarea lui Elizabeth Debicki:

The Wrap: Pe măsură ce gurile rele din presa britanică deplâng serialul pentru că oferă o viziune romanțată a unor evenimente reale, regaliștii se tem că serialul îl va denigra pe noul rege Charles III, așa că serialul este controversat. În mod adecvat, Sezonul 5 începe cu Regina (Imelda Staunton) surprinsă la doctor, care îi recomandă să nu mai stea în picioare atât de mult. Afară sunt anii 1990, iar imaginea publică a Reginei este în declin: este considerată o relicvă nepotrivită vremurilor noi. Charles (Dominic West) speră să profite de moment dar e perfect conștient că reputația lui se leagă de cea a Dianei (Elizabeth Debicki). Căsătoria, desigur, e dificilă deoarece Charles are o relație paralelă cu Camilla Parker Bowles (Olivia Williams) și o serie de scandaluri, incidente și probleme economice lovesc Coroana.

Elizabeth Debicki e cea care captivează în rolul Dianei. Cu ochi de căprioară, subliniați de machiajul fumuriu, joacă rolul prințesei cu o fragilitate și hotărâre tipice unei femei care a epuizat toate mijloacele. Căsnicia ei e pe ducă, simte paranoia legată de propriul viitor, iar personajul ei seamănă cu o căprioară în cursă. Totuși, nu își pierde curajul. Vedem tensiunea în umerii ei strânși pe măsură ce îi dă lui Andrew Morton înregistrările propriei ei biografii. Este o Diana mai matură decât în ultimul sezon, una mai experimentată la jocul vieții.

TheWest.com.au scrie: Într-unul dintre cele mai așteptate seriale, cu publicitatea din jurul lui accentuată de moartea Reginei, The Crown o are pe Debicki în rolul Dianei, preluându-l de la Emma Corrin, și încă din primele clipe, nu putem să nu rămânem cu ochii pe ea. Debicki și-a calibrat perfect jocul pe manierismele Dianei, pe ochii încercănați, reușind admirabil să îi surprindă personalitatea.

Metroco.uk scrie: Diana era o soție nefericită, iar actrița australiană o joacă cu priviri piezișe, descriind realitatea unei căsnicii dureroase. Dominic West, la rândul lui, e la fel de convingător în rolul Prințului Charles. Un moment emoționant este atunci când Diana se întâlnește cu o mamă care și-a pierdut copilul. Într-o pauză dintr-o vizită oficială, femeia o oprește și cele două schimbă câteva vorbe. Diana brusc o ia în brațe pe femeia plângând și o ține așa, cu capul ei pe piept. Durerea adusă pe micile ecrane de către Elizabeth Debicki este sfâșietoare. Iată bunătatea Dianei în fața unei mame care și-a îngropat copilul. Cu toată strălucirea, bunătatea și umorul ei, Diana care a întins o mână oamenilor obișnuiți nu merita să fie uitată. Iar serialul o evocă așa cum merită.

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells