El va interpreta personajul central din The Mandalorian, noul serial Star Wars

de Cristina Grigore în 14 Nov 2018
Este cunoscut publicului din serialele Game of Thrones şi Narcos

The Mandalorian, serialul anunţat de Disney pentru serviciul său de streaming, are acum un prim nume ataşat distribuției. Potrivit Variety.com, actorul care a început deja discuţiile pentru rol este Pedro Pascal, cunoscut publicului din serialele Narcos (Javier Peña) şi Game of Thrones (Oberyn Martell).

Pascal a mai jucat în peliculele Kingsman: The Golden Circle, The Equalizer 2 şi The Great Wall. Anul viitor îl vom vedea în serialul Netflix Triple Frontier, iar în 2020 va apărea alături de Gal Gadot în Wonder Woman 1984.

Jon Favreau este unul dintre producătorii lui The Mandalorian şi tot el a imaginat povestea. Acţiunea este plasată după căderea Imperiului şi apariţia Primului Ordin. Urmăreşte aventurile pline de pericole şi neprevăzut ale unui „pistolar” singuratic până în cele mai îndepărtate locuri din Galaxie, locuri în care Noua Republică nu-şi poate exercita autoritatea.

Primul episod va fi regizat de Dave Filoni (Star Wars: The Clone Wars, Star Wars Rebels). Printre ceilalţi regizori aleşi se află Taika Waititi (Thor: Ragnarok), dar şi Bryce Dallas Howard, care şi-a încercat până acum talentul din spatele camerei de filmat cu câteva scurtmetraje.

Un alt actor latino american, Diego Luna, a fost anunţat recent de compania Disney într-un prequel al lui Rogue One. Serialul îl va avea în centru pe Cassian Andor, personajul interpretat de Luna în Rogue One: A Star Wars Story.

Disney+ se va lansa anul viitor şi va include filme, seriale, documentare şi animaţii produse de companiile aflate sub umbrela Disney (precum Marvel şi Pixar). Printre acestea se numără un serial live-action cu focus pe Loki (Tom Hiddleston), un serial ce o va avea în prim-plan pe Scarlet Witch (Elizabeth Olsen) şi încă unul ce îi va reuni într-o echipă pe Bucky Barnes (Sebastian Stan) şi Falcon (Anthony Mackie).

Exploreaza subiecte similare:

Pedro Pascal, Narcos, Game of Thrones, Kingsman: The Golden Circle, The Equalizer 2, The Great Wall, Triple Frontier, Dave Filoni, Taika Waititi, Bryce Dallas Howard, Thor: Ragnarok, Diego Luna, Rogue One: A Star Wars Story, Tom Hiddleston, Elizabeth Olsen, Sebastian Stan, Anthony Mackie

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells