E.L. James vrea control creativ asupra continuării lui Fifty Shades of Grey

de Ştefan Dobroiu în 20 Feb 2015
Neînţelegerile dintre autoare şi studiouri au dus la amânarea pregătirilor pentru Fifty Shades Darker

Fifty Shades of Grey a încasat deja peste 300 de milioane de dolari în lumea întreagă, prin urmare faptul că ecranizarea continuării Fifty Shades Darker nu a primit încă unde verde i-a făcut pe mulţi să cerceteze motivele: cei de la Variety au aflat că există disensiuni creative între autoarea E.L. James şi echipa Fifty Shades of Grey.

James vrea un control creativ asupra continuării şi mai vrea ca prima versiune de scenariu să fie scrisă de ea. Conform Variety, studiourile Universal Pictures ar putea renunţa la regizoarea Sam Taylor-Johnson şi scenarista Kelly Marcel.

Universal Pictures ar fi vrut ca sequelul să fie lansat în februarie 2016, de Ziua Îndrăgostiţilor, sincronizare de atât de bun augur pentru premiera primului film. Dar dacă E.L. James nu renunţă la pretenţia de a scrie singură scenariul (ar fi primul pentru autoare), această dată cu siguranţă nu va fi respectată, premiera putând fi amânată un an de zile.

Interesant la acest caz este puterea extraordinară deţinută de E.L. James asupra francizei. Faptul că autoarea a vândut drepturile de ecranizare numai după ce trilogia ei devenise un fenomen global i-a permis să aibă un cuvânt greu în deciziile creative. Sunt toate şansele ca cronicile care s-au grăbit să critice scenariul şi deciziile regizorale ale lui Taylor-Johnson să o fi făcut să pună piciorul în prag.

Vom afla cât de curând dacă sequelul va putea fi sau nu văzut în februarie 2016.

Exploreaza subiecte similare:

Fifty Shades of Grey, Sam Taylor-Johnson, Kelly Marcel, E.L. James

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 20 februarie 2015 16:42
Foarte bine face E.L.James , sa puna presiune ca totusi e cartea scrisa de ea dupa care se face filmul asa ca are tot dreptul sa comenteze si sa isi dea cu parerea
Macabru pe 22 februarie 2015 15:36
Cand credeam ca n-o sa apara o porcarie mai mare decat Twilight, lumea cinematografiei m-a contrazis. Vazand pustoaicele/femeile cum dau navala in mall-uri sa vizioneze acest......(cuvant urat)......., mi se pare incredibil.
turtles pe 14 august 2016 02:20
google zice despre nuantele de maro ca ar fi fanfiction dupa seria twilight :))).

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells