De la Davy Jones din „Cufărul omului mort” până la impresionantul Maelstrom, vârtejul terifiant creat de zeița Calypso în „La capătul lumii”, filmele din seria Piraţilor au depăşit tot mai multe limite.
În „Răzbunarea lui Salazar”, acum în cinematografe, echipa laureată cu Oscar de la MPC, a trebuit să se confrunte cu faptul că Jack Sparrow, personajul lui Johnny Depp, este mai tânăr, concentrându-și toate aptitudinile și măiestria pe câteva dintre cele mai impresionante secvențe acvatice văzute vreodată pe ecran.
Metro.co.uk a stat de vorbă cu Gary Brozenich, nominalizat la Oscar, care a lucrat și la „Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi” și cu Sheldon Stopsack, care a lucrat la filme precum „Gardienii Galaxiei” și „Harry Potter”, exclusiv despre efecte vizuale...
Redăm, mai jos, interviul.
Care a fost cea mai dificilă parte la efectele din Pirates of the Caribbean 5?
Sheldon Stopsack: Există două aspecte care au fost mai dificile - crearea lui Salazar și a echipajului său; este probabil cel mai creativ aspect cu care ne-am confruntat, deoarece era un personaj crucial, interpretat de Javier Bardem.
Nu am vrut să distragem atenția de la interpretare sau să ne concentrăm pe ea, eram acolo să evidenţiem și să susținem acea interpretare, aşa că a fost provocarea tehnică și creativă numărul unu.
Cel de-al doilea lucru care ne-a luat o mare parte din timp a fost să lucrăm, în diferitele etape, cu o mare cantitate de efecte acvatice pe care nu le mai văzusem vreodată.
Gary Brozenich: La un moment dat, dacă ați văzut trailerul, partea oceanică este atât de mare încât oceanul trebuie să se despartă și suntem pe fundul mării, iar acolo există activitate şi în partea de sus și în pe fundul apei și a trebuit să creăm un mod de a dirija apa – ceea ce am făcut-o în numeroase filme de aici, iar eu şi Sheldon am lucrat la multe dintre ele unde apa este o componentă importantă şi trebuie să arate şi să se comporte natural – dar în acest film, în unele scene, trebuia să creăm direcția normală a apei – trebuia să se schimbe, să se despartă în două, să se prăbușească, valurile trebuiau să vină, a trebuit să ștergem camerele la un moment dat.
Cerințele de la un punct de vedere tehnic și creativ au fost semnificative.
De unde începeţi să creați întreaga lume a piraților de pe mare?
GB: Ideile, conceptele și aspectul sunt create în concepte artistice 2D care vor fi privite, văzute și agreate de întregul lanț de producţie.
Momentul în care porneşti la drum este acela când ai construit efectiv bucăți parțiale din decor și apoi se filmează și trebuie să iei acele idei și să le transformi în ceva care pare realist și se mișcă, iar pentru noi aici începe cea mai mare provocare creativă.
Toate ideile diferite pe care le-ai discutat timp de șase luni, un an, converg de fapt pe un cadru și în acel moment trebuie să testezi totul pe bune – și trebuie să lucrezi la o editare în care cadrele sunt tăiate progresiv și totul trebuie să fie continuu și se deschid astfel toate celelalte căi de explorare creativă.
SS: Este un proces interesant pe care îl abordezi aproape naiv – trebuie să începi de undeva, de la discuții și concepte artistice, dar trebuie să începi să le execuți și să construieşti pornind de acolo și să creşti, să dezvolţi vizual.
Cât de implicaţi sunt cineaştii, vă lasă libertate să experimentaţi?
GB: Da, cred că într-o anumită măsură; probabil că nu au mai fost multe zile în ultimul an sau în ultimii trei ani în care să nu fi avut un e-mail sau un contact telefonic cu Joachim sau Espen despre ceea ce facem în acea zi, în timpul pre-producției, filmărilor sau post-producţiei.
E o sumă enormă de bani – din cauza modului în care sunt create efectele vizuale, cu un volum mare de oameni, pe o perioadă lungă de timp – pe care nu pot gestiona oricum și de aceea ne angajează pe noi să supraveghem crearea vizuală a acelor cadre şi apoi să îi implicăm în proces și să discutăm cu ei când avem nevoie de răspunsuri.
Au fost implicați în dezvoltarea vizuală a fiecărui aspect? Destul de mult și, cu siguranță, în toate deciziile importante, dar umplem o mulțime de spații goale în spatele scenei înainte să vrem să le prezentăm lor ca să obținem răspunsurile de care avem nevoie.
La Jack Sparrow, cât de mult a contribuit Johnny Depp la efectele unui Jack tânăr?
GB: A contribuit foarte mult.
Am trecut, ca atare, prin multe procese de design privind modul în care vroiam să arate. Cea mai mare provocare era că toată lumea știe cum arăta Johnny Depp foarte tânăr, așa că există repere pentru felul în care arăta el, dar felul în care se comportă personajul lui și felul în care arată costumul și modul în care s-a transpus pe el însuși într-o versiune mai tânără a lui a fost pe deplin meritul lui.
Cum am reuşit, totuși, din punct de vedere tehnic, căci în spatele fiecăreia dintre aceste interpretări, Johnny şi-a jucat rolul, aşa că iată dificultatea – cea mai mare provocare a fost faptul că Jack Sparrow este atât de familiar, încât fiecare mişcare pe care o face, fiecare gest al mâinii sau clipire a ochilor sau orice mișcare ciudată, este ceva ce am văzut cu toții evoluând în cinci filme și este un personaj iubit.
Copiii se îmbracă ca Jack Sparrow de Halloween, am făcut imitaţii minunate ale lui Jack Sparrow la petreceri – cu toții am făcut, nu? Dar asta a fost adevărata provocare, iar în ceea ce mă priveşte, în slujba mea a fost foarte important să găsesc o modalitate care, sub toate acestea, să fie totuşi Johnny Depp cel care interpretează.
De unde a venit inspirația pentru acei pirați fantomă?
GB: Au existat o serie de etape prin care am trecut când trebuia să regândim continuu ideea din spatele lor.
În cele din urmă ne-am oprit la sculpturile pe care le-am găsit, erau capete vechi făcute din noroi, care stătuseră sub apă o perioadă îndelungată de timp și se crăpaseră, și au devenit această înfăţişare nebună pe care nu credeam că o putem obține altfel, a fost punctul de pornire al fețelor de piraţi+fantomă.
În ceea ce privește costumele, au fost create de Penny Rose din cap până în picioare, iar apoi le-am luat și am extrapolat poveștile lor individuale; fiecărui pirat îi lipsește o parte diferită a corpului, au găuri prin maţe ori partea stângă a corpului lor este ruptă în bucăţi sau le lipsesc capul ori picioarele.
Am încercat să creăm o narațiune mai amplă în jurul a ceea ce s-ar fi putut întâmpla ca să-i facă să arate astfel, așa că i-am pus în grupuri și am spus: „Dacă ar fi existat o bombă care a explodat și o parte a navei a fost aruncată în aer, iar aceşti șase oamenii erau pe acolo, cum ar arăta fiecare separat dacă ar fi fost afectaţi de aceeaşi explozie?”
Așadar, am încercat să creăm o structură logică pentru ca publicului să-i fie mai uşor să o digere; structura logică trebuie să stea la bază ca să le facă să se simtă ca un întreg și să se potrivească şi cu designul corabiei, deoarece a trecut prin aceleași evenimente și toţi aparțin aceleiași nave.
Şi rechinii fantomă?
GB: Rechinii fantomă au fost mereu acolo în scenariu, dar, din punct de vedere vizual, a fost o călătorie diferită.
A fost foarte amuzant de citit – dacă ceva se citește uşor în scenariu și te face să râzi cu voce tare, atunci știi că se va traduce bine în filmare, trebuie să fie bun – și trebuie să spun, când am citit scenariul acolo, erau multe lucruri care m-au făcut să râd cu voce tare și m-au făcut să-mi dau seama că există câteva momente care s-ar traduce frumos în film.
Designul a venit de la departamentul artistic, de la nas până la coadă, și au construit versiuni practice ale acestora ca să se potrivească în decor. Apoi am luat aceste versiuni practice și în cadrele în care s-au filmat [versiunile practice], i-am mărit, le-am rupt fălcile și le-am scos chestii lipicioase din gură; în general, am încercat să-i facem pe ei cât mai respingători, iar mediul cât mai dezgustător posibil.
Apoi a trebuit să facem versiuni digitale ale acestora în timp ce înotau, mergeau prin apă și vânau și trebuiau să se comporte aşa cum [versiunile practice] n-ar face-o niciodată în lumea reală.
Deci contribuiţi la scenariu? Dacă îl citiți și credeți că „nu va merge”, se schimbă ceva?
GB: Nu, asta e deasupra gradului nostru de salarizare!
O parte din distracția de a fi implicat la început este posibilitate ideilor cu care poţi contribui, căci știi că efectele vizuale pot crea și îmbogăţi povestea, iar asta ar putea să influențeze sau să-şi facă loc în scenariu, dar fundația este făcută de cineaşti.
A fost „Răzbunarea lui Salazar” mai dificilă decât „Pe ape şi mai tulburi”, cum s-au schimbat efectele vizuale în acești șase ani? Este mai greu? Mai uşor?
GB: Din punct de vedere tehnic, cred că există un volum mai mare de efecte vizuale în acest film decât în „Pe ape şi mai tulburi”, iar tehnologia a evoluat mult... este interesant, deoarece în mintea mea este o perioadă scurtă de timp, dar în ceea ce privește progresul efectelor vizuale, nu este.
SS: Tehnologia a evoluat și a mers mai departe în cei șase ani, care reprezintă o viață întreagă în această industrie. Aspectul tehnologic vizează întotdeauna încercarea de a depăşi granițele, care este natura domeniului nostru, dar s-a schimbat întrebuinţarea acesteia. Este o lume foarte diferită, este o parte mult mai puternică a procesului de filmare, iar cineaştii o folosesc mai mult, spre binele lor.
GB: Suntem mult mai implicaţi în povestea procesului, iar producătorii de film vor face un salt mai mare scriind în poveşti lucruri mai nebunești decât în versiunile anterioare ale filmelor din franciză, pentru că simt că o pot face, iar pentru mine, aceasta este cea mai mare schimbare.
„Piraţii din Caraibe”, ca franciză, este mereu revoluţionară şi are unele dintre cele mai bune efecte vizuale care au fost facute vreodată, cele mai bine executate şi mai bine gândite.
Ceea ce au vrut cineaştii să facă în „Răzbunarea lui Salazar” a fost să construiască pe ideea că acestea sunt reuşite absolute în industria efectelor vizuale, dar se întorc și la spiritul filmelor originale.
Care este cea mai scump truc vizuale care se poate face?
GB: Există cadre care costa la fel de mult ca o casă doar pentru că cerințele asupra cadrului au crescut foarte mult – există șase sau șapte componente majore care intră în ele, care necesită șase sau șapte persoane să lucreze la fiecare dintre ele timp de șase până la șapte luni sau mai mult și în plus, acestea sunt lucrurile pentru care, dacă ai trecut printr-un cadru de film și v-am spus cât costă un singur cadru, credeți că suntem nebuni.
Dar când vedeți de la ce am pornit și cât de multe putem facem în el, măiestria, meșteșugul și munca prin care ajungem de la A la B, acestea sunt cele mai scumpe părți.
Care este momentul tău favorit în „Răzbunarea lui Salazar”?
GB: Sunt câteva cadre cu Javier, în care acesta realizează o interpretare importantă în dialog cu Barbossa (Geoffrey Rush), iar interpretarea este atât de puternică, încât am putut să aplicăm ceea ce aveam nevoie, să facem efecte speciale asupra lui şi în decorul lumii din jur, aşa încât pentru mine este momentul magic al filmului, când sper că publicul va vedea acest lucru și nu se va gândi la nimic din ce am făcut noi și doar va accepta și îi va urmări doar pe cei doi.
Când îi vedeți jucând împreună, sunt ca doi boxeri de categorie grea care se luptă și cred că, dacă publicul poate să treacă prin secvența dialogului și să nu se gândească la ceea ce am făcut, este minunat.
