Vernor Vinge s-a nascut în 1944 în Waukesha, Wisconsin, si a fost fascinat înca din copilarie de stiinta si calculatoare. Licentiat în informatica, a fost profesor de matematica si informatica la Universitatea de Stat din San Diego pana în anul 2000, cand s-a dedicat exclusiv carierei literare. A debutat cu texte SF în 1966, dar a devenit cunoscut abia în 1981, dupa publicarea nuvelei True Names. Aceasta din urma si urmatoarele doua romane, The Peace War (1984) si Marooned in Realtime (1986), au subliniat interesul sau fata de singularitatea tehnologica. În 1993, a castigat Premiul Hugo pentru A Fire Upon the Deep (1992 – Foc în Adanc), performanta pe care repetat-o în 2000 cu volumul A Deepness in the Sky. În 2007, End i-a adus al treilea Premiu Hugo pentru roman. Nuvele Fast Times at Fairmont High (2002) si The Cookie Monster (2003) au fost onorate cu aceeasi distinctie. Vernor Vinge a fost casatorit cu scriitoarea de science-fiction Joan D. Vinge, de doua ori castigatoare a premiului Hugo.
Cea mai originala idee din romanul Foc în Adanc o reprezinta inversiunea unui vechi cliseu al SF-ului, care postula ca sistemele solare mai vechi si mai apropiate – unele dintre ele – de centrul galaxiei ar fi fost primele care au adapostit civilizatii atat de evoluate, încat puteau calatori printre stele. Dimpotriva, explica Vinge, densitatea materiei din centrul galaxiei actioneaza ca un încetinitor universal – al luminii, al navelor spatiale si chiar al gandului. Din aceasta cauza, înalta tehnologie nu se poate dezvolta decat la marginea galaxiei, periferia devenind adevaratul “centru” de schimburi economice si culturale, locul de trecere – pe scurt, leaganul civilizatiei.
Cu acest roman, Vernor Vinge ne daruieste cel mai fabulos space opera al deceniului, pentru care a primit Hugo Award în 1993.
“Înca o secunda si fregata avea sa atinga securitatea interstelara. Laserul palpai pe un senzor de avarii care anunta modificarile esentiale într-un spin al ultrapropulsiei. Întreruperile sale nu puteau fi ignorate, daca se dorea reusita saltului stelar. Întreruperea fu onorata. Rutina de tratare a întreruperii care rula orientata spre exterior primi semnale de lumina de la laserul ramas pe planeta... o intrare secreta în codul navei, instalata atunci cand nou-nascutul subminase echipamentul de sol al oamenilor...
...si Puterea fu la bord, cu doar cateva milisecunde la dispozitie. Agentii ei – fara echivalent uman pe acest hardware primitiv – gonira prin automatele navei, decupland si închizand. Nu avea sa mai existe niciun salt. Videocamerele de pe puntea navei aratara dilatari de pupile, începutul unui tipat. Oamenii întelesera, în masura în care oroarea se poate instaura într-o fractiune de secunda.” Vernor Vinge, Foc în Adanc (fragment)
