Ar dori mult sa creada si el: pentru ca e un om singur, pentru ca n-a cunoscut indurarea, pentru ca nu intelege nici el de ce a fost eliberat in locul Celuilalt, al Nevinovatului. Pentru ca a fost de fata, pe Golgota, la rastignire, desi nimeni nu-si va mai aminti de asta. Pentru ca are la gat o tablita pe care un condamnat ii scrijeleste semne de neinteles, un nume pe care il poarta cu cei care cred. Pentru ca a aflat ca El ar fi zis: „Sa va iubiti unii pe altii...”
Viata lui Isus se intersecteaza o singura data, de Paste, cu viata lui Baraba. Acesta „fusese aruncat in temnita pentru o rascoala, care avusese loc in cetate, si pentru un omor” (Luca 23, 19). Baraba a fost apoi uitat, soarta lui, de om scapat miraculos de la moarte, n-a mai interesat pe nimeni. Un personaj episodic si atata tot. Un scriitor suedez a avut ideea sa rastoarne perspectiva si sa-l transforme pe Baraba in personaj principal.
Observatia criticului: in romanul lui Par Lagerkvist exista o multime de personaje, dar numai doua au nume: Isus si Baraba. intre ei doi se intampla totul. intre ei doi e cuprinsa omenirea intreaga.
