Baieti teribili, unul dintre cele mai faimoase romane de campus, este publicat in peste cincisprezece tari, fiind desemnat in 1995 Best Book of the Year de Publishers Weekly si A Notable Book of the Year de New York Times. Filmul Wonder Boys (2000) ii are ca protagonisti pe Michael Douglas, Tobey Maguire, Robert Downey Jr. si Katie Holmes si a primit un Golden Globe si un Oscar.
Grady Tripp, profesor de engleza si scriitor pierdut in ceata joint-urilor, si-a ratacit, nici el nu stie cum, manuscrisul romanului pe care nu mai reuseste de ani buni sa-l termine. insotit de studentul sau, James Leer, un scriitor talentat, dar obsedat de sinucideri si mitoman compulsiv, Tripp porneste intr-o odisee donquijotesca pe strazile din Pittsburgh ca sa-si recupereze romanul pierdut si sa-si regaseasca muza. Dincolo de povestea cu intorsaturi neasteptate, Baieti teribili e o meditatie subtila si ironica asupra absurdului incercarilor prin care trece un om.
Baieti teribili este o incursiune plina de neprevazut intr-un campus universitar din Pittsburgh, printre hipsteri razvratiti. Aici traieste Grady Tripp, profesor de engleza, scriitor in pana de inspitratie, fumator inveterat de iarba, sot adulter la al treilea mariaj si vesnic adolescent zigzagand spre criza varstei a doua. in jurul lui pivoteaza studentii – Hannah, fanul declarat al lui Tripp, de care e indragostita in secret, si James Leer, un baiat ciudat, obsedat de sinuciderile hollywoodiene si incapabil sa spuna adevarul. Suita e completata de Terry Crabtree, editorul lui Tripp, un tip flamboaiant, care ii asteapta cu sufletul la gura noul roman. Iar noul roman, intitulat Wonder Boys, e o babilonie plina de digresiuni si rasturnari de situatie, ca si existenta autorului. Din nefericire pentru el, Tripp trebuie sa-l termine intr-un weekend. O poveste tragicomica, cu tuse fine de umor negru, in care intamplarile se imbina ca piesele unui lego spre un final exploziv, si totodata o meditatie asupra artei scrisului, inspiratiei si alegerilor pe care fiecare trebuie sa le faca in viata.
Michael Chabon s-a nascut in 1963 in Washington D.C. Este unul dintre cei mai importanti scriitori americani actuali si a primit numeroase premii literare. Dupa ce isi ia licenta in literatura engleza la University of California (1987), urmeaza un masterat in creative writing si arte vizuale si, in chip de lucrare de disertatie, scrie un roman, The Mysteries of Pittsburgh, pe care profesorul lui il trimite unei agentii literare. Romanul apare in 1988, ajunge bestseller si ramane pe locul intai in topul celor mai vandute carti al New York Times vreme de mai multe luni. Adaptarea cinematografica a romanului, din 2008, ii are in distributie pe Sienna Miller, Mena Suvari si Nick Nolte. Chabon publica in continuare volume de proza scurta – A Model World and Others Stories (1991), Werewolves in Their Youth (1999) – si romane: Baieti teribili (Wonder Boys, 1995), ecranizat in regia lui Curtis Hanson (LA Confidential, 8 Mile), The Amazing Adventures of Kavalier & Clay (2000), distins cu Pulitzer Prize si adaptat pentru marele ecran in regia lui Stephen Daldry (Orele). ii urmeaza Summerland (2002), recompensat cu Mythopoeic Fantasy Award, The Final Solution (2004), The Yiddish Policemen’s Union (2007), care primeste Nebula Award si urmeaza a fi ecranizat in 2009 de fratii Coen. Cel mai recent roman al sau, Gentlemen of the Road (2007), a fost publicat partial in foileton in New York Times si se bucura de acelasi succes la public.
„Michael Chabon e unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai literelor americane din ultimii ani.“ The Washington Post Book World
„Un roman fara cusur, inventiv si original, cu dialoguri iuti si bine tintite, in care intamplari insolite se succeda intr-un ritm ametitor.“ Publishers Weekly
„O poveste provocatoare si captivanta, despre vulnerabilitatea si forta scriitorului in fata lumii si despre abilitatea lui de a se refugia in actul creatiei. “ Chicago Tribune
„Michael Chabon e un magician al cuvintelor care reinventeaza mereu realitatea, izbutind sa scrie ceea ce putini izbutesc: comedie satirica.“ The Los Angeles Times Book Review