Festivalul Filmului European se desfăşoară anul acesta timp de trei zile la Bucureşti, între 9 şi 11 mai, la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie. Ajuns la cea de-a XVII-a ediţie, evenimentul include filme din zece ţări, precum şi o selecţie de proiecte cinematografice realizate de studenţii Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.
În deschiderea festivalului, joi, 9 mai, de la ora 19.00, la Cinema Studio va fi proiectată comedia irlandeză Poliţistul (The Guard, 2011), regizată de John Michael McDonagh. Pelicula, prezentată cu sprijinul Ambasadei Irlandei la Bucureşti, a fost recompensată cu Premiul Cel mai bun film de debut la Festivalul de Film de la Berlin, în 2011, şi nominalizată la Globurile de Aur, la categoria Cel mai bun actor (Brendan Gleesnon), în 2012. La eveniment vor lua cuvântul E.S. domnul Oliver Grogan, Ambasadorul Irlandei la Bucureşti, domnul Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, doamna Anca Mitran, directorul general al Arhivei Nationale de Filme şi domnul Vladimir Simon, vicepreşedinte ICR.
Programul Festivalului include proiecţia filmului În ceaţă (In the Fog/V tuname, coproducţie Germania, Rusia, Letonia, Olanda, Bielorusia, 2012), regizat de Sergei Loznitsa, film distins cu numeroase premii. Cunoscutul regizor de origine bielorusă, stabilit în Germania, va fi prezent la proiecţia programată la Cinema Studio, sâmbătă, 11 mai, de la ora 19.30. Sergei Loznitsa s-a inspirat din cartea lui Vasile Bikov, scriitor care a trăit experienţa războiului la 18 ani. Imaginea filmului este semnată de operatorul Oleg Mutu, iar în distribuţie îl regăsim pe Vlad Ivanov. Pelicula a avut premiera mondială în 2012, la Festivalul de la Cannes, unde a fost distinsă cu premiul FIPRESCI. Filmul a mai câştigat trofeul „Golden Apricot" la Festival Internaţional de Film de la Erevan, Marele Premiu la Festivalul Internaţional de la Minsk, la Festivalul Internaţional de la Odessa şi la Festivalul Andrei Tarkovsky „Zerkalo".
Din program mai face parte documentarul românesc 8 martie al regizorului Alexandru Belc, care va lua parte la o sesiune de Q&A după proiecţie.
Festivalul Filmului European 2013 este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme, Ambasada Croaţiei, Ambasada Finlandei, Ambasada Irlandei, Institutul Balassi – Centrul Cultural Maghiar, Ambasada Serbiei, Ambasada Slovaciei, Ambasada Spaniei, Ambasada Suediei, Festivalul Cinepolitica, Libra Film, Voodoo Films şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.
Intrarea la toate proiecţiile este liberă, în limita locurilor disponbile.
Ediţia 18 a Festivalului Filmului European are loc între 9 şi 11 mai
29 Apr 2013Citeşte şi:
Taguri:
The Guard, Brendan Gleeson, Sergei Loznitsa, V tumane, Vlad Ivanov, Alexandru Belc, 8 martie
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai. - Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
- Bilete disponibile în avans pentru Furiosa: Saga Mad Max
- Chris Hemsworth, despre viitorul său ca actor în urma descoperirii că este purtător al genei bolii Alzheimer
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
Documentarul În inima naționalei, care va avea premiera pentru public pe 13 mai, debutează în forță, proaspăt, alert, cu montaj foarte bun, ce dă întregii producții un ritm impecabil, care te face nu doar să nu pleci din sală, dar nici să nu te uiți în telefon. - How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
- Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
- Combat Wombat: Eroi de serviciu - Alegerea perfectă pentru o seară de film în familie
- Sting: păianjenul domestic cu poftă de viețuitoare
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Maggie Smith
Cariba Heine
MacGyver
The Italian Job
Un poquito tuyo
The Christmas Spirit
Mirela Oprişor
Becoming Redwood
Bee Season
Running with Scissors
Vasile Calofir
Bambi II
Gina McKee
The Flintstones in Viva Rock Vegas
The Hateful Eight
John Light
David Suchet
Valkyrie
The Jackal
Jeepers Creepers 3: Cathedral
Diana Munteanu
Teeth
Bad Girls
Sadie Frost
Bird on a Wire
Vanilla Ice
Sept hommes et une garce
La grenouille et la baleine
High School
Flower Shop Mystery: Mum's the Word
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- Munch: Love, Ghosts and Lady...
- Cats in the Museum
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Boy Kills World
- Digimon Adventure 02: The...
În curând la cinema
- The Garfield Movie
- How to Have Sex
- The Strangers: Chapter 1
- În inima Naționalei
- Lefkovicsék gyászolnak
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Mothers' Instinct
- The Bikeriders
- Nina et le secret du hérisson
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
Filme noi în SUA
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- Mufasa: The Lion King
- MaXXXine
- Fly Me to the Moon
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- They Listen
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Ediţia 18 a Festivalului Filmului European are loc între 9 şi 11 mai
Părerea ta
Spune-ţi părerea