Este ultima lansare din an şi, chiar dacă titlul în limba română sună cam ciudat, o aşteptăm cu nerăbdare, mai ales că e susceptibilă să provoace un sughiţ la început de an. Din experienţa trecută, românii au tendinţa ca pe 2 ianuarie să ia cu asalt cinematografele, prin urmare ne aşteptăm ca Fata cu un dragon tatuat să aibă parte de un număr serios de spectatori atunci. Dar să vedem care sunt punctele de atracţie ale acestei producţii marca David Fincher.
Ca să-ţi demonstrăm că ecranizarea după mega-succesul romancierului Stieg Larrson este aşteptată cu nerăbdare, nu trebuie decât să-ţi spunem că Asociaţia Criticilor din New York a decis să-şi amâne gala de decernare a premiilor pentru 2011 cu o zi, tocmai pentru a putea vedea (şi eventual premia) filmul cu Daniel Craig şi Rooney Mara în rolul principal. Evenimentul este primul de acest gen într-o lungă de serie de gale de premiere, toate având importanţă în campania pentru premiile Oscar de la anul.
Dacă am pomenit de premiile Oscar, îţi atragem atenţia cu privire la o declaraţie interesantă a lui David Fincher. Acesta este convins că Fata... lui oferă prea multe imagini cu "viol anal" ca să primească o nominalizare la Oscar. Îi sugerăm să se mai uite o dată la Pulp Fiction şi apoi să intre pe imdb (sau Cinemagia!): filmul lui Quentin Tarantino a fost nominalizat la şapte categorii în 1995, reuşind s-o câştige pe cea pentru Cel mai bun scenariu.
Deci avem bestseller, David Fincher şi scene violente. Putem să-i adăugăm pe Daniel Craig, într-un rol oarecum împotriva stilului său obişnuit, de Bond încordat ca un arc, şi pe Rooney Mara, considerată de mulţi următorul posibil nume mare de la Hollywood. Cum deja discuţiile despre posibilele nominalizări la Oscar au început, mulţi specialişti în pronosticuri au declarat că nu-şi vor scrie analizele decât după ce vor fi văzut prestaţia lui Mara din Fata..., semn că buzz-ul cu privire la interpretarea acesteia este de avut în vedere.
Când s-a anunţat prima oară că David Fincher va regiza remake-ul american, Cinemagia a avut nevoie să-şi reamintească de Alien 3, Se7en, Fight Club şi Zodiac pentru a trece proiectul pe lista premierelor aşteptate. Nu de alta, dar cele trei filme suedeze bazate pe seria Millennium a lui Stieg Larsson au fost fidele sursei, iar varianta americană nu putea decât să îndulcească subiectul pentru a fi pe placul unui număr cât mai mare de spectatori.
A fost nevoie de câteva ştiri pentru ca ne da seama că lucrurile nu stau tocmai aşa, iar posterul (poţi vedea vizualul în imaginea ataşată acestui materiale) producţiei aşteptate la sfârşitul anului ajunge să ne convingă că remake-ul s-ar putea să fie mult mai dur şi intens decât originalul. Chiar dacă şi în România romanul Bărbaţi care urăsc femeile (doar titlurile ediţiilor de limbă engleză au fost schimbate) a fost foarte citit şi mulţi dintre noi ştiu cum se termină Fata cu un dragon tatuat, nu e nevoie decât să-ţi aducem aminte că şi la Zodiac ştiai de la bun început că criminalul nu a fost/va fi prins niciodată şi cu toate acestea thriller-ul din 2007 este unul dintre cele mai intense ale deceniului trecut.
Poţi vedea mai jos un trailer al filmului. Ce crezi, se va ridica Fata cu un dragon tatuat la înălţimea cărţii sau a ecranizării suedeze?
Ecranizarea sfârşitului de an
de Ştefan Dobroiu în 24 Nov 2011Citeşte şi:
Taguri:
David Fincher, Daniel Craig, Rooney Mara, The Girl With the Dragon Tattoo, Stieg Larsson, Se7en, Alien³, Fight Club, Zodiac, Quentin Tarantino, Pulp Fiction
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
Două lumi se confruntă între ele, miza fiind reunificarea familiei. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
- Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Cannibal Holocaust
Brenda Blethyn
Scott Mechlowicz
Teri Hatcher
Giuseppe Tornatore
Play the Game
Steve Carell
Dear John
Il principe del deserto-The Law of the Desert
Mackenzie Rosman
Manon des sources
The Flight Attendant
Alex & Emma
Chi bi
She Hate Me
One Last Deal
Kim Dickens
The Thaw
Coco avant Chanel
Atletico Textila
Ryan Newman
La mala educación
Iron Man 2
O poveste de dragoste, Lindenfeld
Raven's Home
Seda Güven
Cuscrele
X-Men: Evolution
Kelly McGillis
Le tout nouveau testament
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Adriana Lima
- Jennifer Lawrence
- Adam Sandler
- Sharon Stone
- Alessandra Ambrosio
- Olivia Wilde
- Născuţi azi
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Ecranizarea sfârşitului de an
Părerea ta
Spune-ţi părerea