Echipa East Movies, în post-producție cu al doilea documentar cultural

de Cinemagia în 2 Mar 2017
Consumatori de film documentar și de călătorie, alături de iubitorii de artă, istorie, arhitectură şi identitate culturală românească, se vor bucura de imagini spectaculoase obținute în urma filmărilor cu drone ale unor biserici ce bifează o serie de recorduri

„Ctitorii voievodale. Arhitectura Evului Mediu românesc”, un documentar al casei independente de producție East Movies, se află în etapa de post-producție, după ce echipa de realizatori a încheiat filmările în Bucovina și Muntenia.

Proiectul face parte dintr-un triptic de documentare culturale, început cu „Biserici de lemn din România” (2016), ce va continua cu „Poveștile bisericilor fortificate” (2018). „Ctitorii voievodale. Arhitectura Evului Mediu românesc” se va lansa la cinema în toamna acestui an.

Ctitoriile  voievodale sunt principalele monumente de arhitectură din perioada medievală, din spațiul cultural românesc extracarpatic. Deși au existat câteva cetăți (Hotin, Soroca, Cetatea Albă, Cetatea Sucevei), acestea aveau mai mult rol strategic, dar nu erau centre urbane în jurul cărora să se dezvolte o viață și cultură urbane. Ctitoriile voievodale au fost printre puținele centre de cultură ale vremii.

Consumatori de film documentar și de călătorie, alături de iubitorii de artă, istorie, arhitectură şi identitate culturală românească, se vor bucura de imagini spectaculoase obținute în urma filmărilor cu drone ale unor biserici ce bifează o serie de recorduri: cea mai veche biserica din Moldova (Mănăstirea Bogdana, Rădăuți, 1365), Mănăstirea Voroneț - ctitorie a lui Ștefan cel Mare, construită – se pare - în 3 luni și 21 de zile, Mănăstirea Dragomirna, cea mai înaltă și cea mai strâmtă biserică întemeiată vreodată pe teritoriul nostru.

„Documentarul despre bisericile voievodale reprezintă un al doilea pas dintr-un proiect mai vast ce se concentrează pe construirea unei imagini culturale pozitive a României”, spune producătoarea filmului, Cristina Iordache.

„Demersul are atât valoare istorică, etnografică, culturală, cât şi artistică”, adaugă regizorul Kiki Vasilescu, aflat în prezent și în proces de dezvoltare a unui lungmetraj de ficțiune despre valorile democrației.

Declarația de intenție a echipei de realizatori continuă: „Documentarul își dorește să prezinte o parte din istoria ctitoriilor voievodale, specificul cultural și artistic ce a dus la apariția acestora, dar și impactul pe care îl au acestea în comunitatea lor - și potentialul turistic”.

Partenerii documentarului „Ctitorii voievodale. Arhitectura Evului Mediu românesc” sunt  Facultatea de Istorie, Universitatea București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Universitatea Națională de Arte București.

Parteneri media: Agerpres, Radio Romania Cultural, Igloo Media, Trinitas TV. Proiectul este o producție East Movies (casă de producție independentă, cu sediul în București și Los Angeles, specializată în producții video). Proiectul este cofinanțat de către Administrația Fondului Cultural Național.

Exploreaza subiecte similare:

Biserici de lemn din România

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells