„Echipa de fete” a luat Premiul publicului TV5MONDE la Festivalul Filmului Francez

de Cinemagia în 24 Mai 2018
Premiul constă într-un ajutor financiar național pentru operatorul care va distribui filmul în cinematografele din România.

 O alegere care echivalează cu o luare de poziţie în privinţa statutului femeilor în societatea contemporană - spectatorii români ai celei de a 22-a ediţii a Festivalului Filmului Francez (FFF) au decernat Premiul publicului TV5MONDE creaţiei tânărului regizor Julien Hallard, Echipa de fete. Această poveste – care arată o dată în plus că râsul poate schimba moravuri politice şi sociale – a făcut parte din secţiunea Competiţie a festivalului, alături de alte 5 pelicule, filme de debut sau al doilea lungmetraj, proiectate în premieră în România. Filmul a fost desemnat câştigător prin vot secret (pe buletine tipărite sau online) de către publicul din 4 cele mai mari oraşe ale ţării (Bucarest, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara). Premiul constă într-un ajutor financiar național pentru operatorul care va distribui filmul în cinematografele din România.

Realizat în 2017 şi foarte remarcat în cadrul ediţiei din 2018 a Festivalului Internaţional al Filmului de Comedie de la Alpe d'Huez, Echipa de fete surprinde primii paşi ai fotbalului feminin în Franţa, în contextul luptei pentru drepturi sociale declanşate în Mai 68. Acţiunea se petrece, de altfel, un an mai târziu, la Reims (nord-est-ul Franţei). Paul Coutard, seducător înnăscut și jurnalist sportiv la ziarul Le Champenois, se hotărăște să organizeze un meci de fotbal feminin pentru a-i lansa o provocare directorului său, cu ocazia petrecerii anuale a ziarului. Emmanuelle Bruno, rivala lui cea mai mare și secretara directorului, se vede obligată să-l ajute. Fără să-și dea seama, vor contribui la formarea primei echipe de fotbal feminin din Franța. Inspirat din fapte reale, filmul aliniază o garnitură de actori de performanţă, foarte apreciaţi în Hexagon, între care Max Boublil, Vanessa Guide sau Mona Walravens. Aceasta din urmă s-a aflat în România, în timpul FFF, unde a discutat cu publicul de la Cluj şi Timişoara despre impactul politic al acestei comedii.

Echipa de fete este primul lungmetraj al lui Julien Hallard, cineast complex şi de perspectivă (actor, scenarist, adaptator, regizor), care a produs şi realizat mai multe filme de scurt metraj (People are strange, Cheveu, Vynil etc.) foarte bine primite de critici. Aceştia nu au făcut economie de aprecieri nici în cazul acestei creaţii. „O comedie socială şi feministă care se dovedeşte a fi foarte amuzantă şi bine scrisă” (Télé Loisirs) ; „Un film comic emoţionant şi distractiv jucat de o echipă impecabilă de actori, un subiect puternic (macismul), o estetica vintage elegantă şi o regie care iese din obişnuitul divertismentului francez” (Le Journal du Dimanche) ; „Este un film vesel, inteligent, viu, plin de farmec şi de energie pozitivă: e imposibil să rezişti acestei propuneri de film de comedie atât de bun”(Télé 7 Jours).

Echipa de fete, un film care priveşte vesel spre trecut, vorbind inteligent despre prezent, despre lacunele şi ratările societăţilor noastre, o creaţie de înaltă calitate pentru toate categoriile de public, un film care distrează şi dă de gândit în aceeaşi măsură. Iată numai o parte dintre motivele pentru care acest film, suntem convinşi, are toate şansele să-i cucerească şi pe distribuitorii şi pe spectatorii români.

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells