Printre regizorii proiectului Hot Shorts, care lansează pe ecran un calup de trei scurtmetraje multi-premiate la festivalurile de film din ţară şi din străinătate, se numără şi Cristina Jacob. Ea îţi povesteşte în interviul de mai jos cum a ajuns să facă scurtmetrajul ei În film la Naşu', o comedie despre trei tineri nevoiţi să se confrunte cu excesul de zel şi lipsa de scrupule a unor vameşi de la graniţa dintre România şi Republica Moldova.
Care este ideea de la care ai pornit în realizarea acestui scenariu/film?
S-a întâmplat ca un actor, asistent la universitatea unde studiez, să-mi povestească într-o zi o întâmplare absurdă şi amuzantă prin care a trecut cu ceva timp în urmă, în vama moldovenească. De la respectiva poveste reală a pornit şi ideea mea de a scrie un scenariu bazat pe birocraţia celor două vămi şi modul în care cei aflaţi la putere, "naşii vămilor", îşi speculează poziţia la maximum.
Care este tema principală a filmului?
Temele principale ale filmului sunt birocraţia vamală şi abuzul de putere al funcţionarului universal. În film la naşu” relatează povestea a trei tineri nevoiţi să se confrunte cu excesul de zel şi lipsă de scrupule a unor vameşi de la graniţa dintre România şi Republica Moldova. O călătorie ce ar trebui să fie o simplă rutină se transformă într-o comedie absurdă, în care dinamica dintre interogările vameşilor şi exasperarea crescândă a celor trei duc totul spre un final hilar, cu o întorsătură neaşteptată şi unică.
Care este mesajul filmului?
Mesajul pe care am încercat să-l transmit este acela că ar trebui cu toţii să fim mai umani, indiferent de poziţia pe care o avem şi oamenii cu care ne confruntăm. Făcând chiar şi haz de necaz...
Există vreun element definitoriu în ceea ce priveşte stilul regizoral: procedee de compoziţie sau tehnice speciale?
Este un film destul de colorat şi decupat, cu un ritm alert, având o imagine nu foarte complicată, însă cred eu, extrem de bine realizată şi compusă. Referitor tot la imagine, întâlnim şi câteva cadre mai „ciudate" ca de exemplu cel în care Iulia trebuie să privească într-o pungă de plastic iar camera filmează din interiorul pungii acţiunea ei. Acesta este unul dintre multiplele exemple definitorii pentru stilul pe care îl încerc şi care mă reprezintă ca regizor.
Ce anume te-a motivat să faci acest film?
A fost o provocare să fac o comedie, proiectele mele anterioare vizând drama şi documentarul, însă consider că trebuie să parcurg toate etapele pentru a mă putea dezvolta ca regizor. Comedia nu este un gen uşor, dar tocmai această provocare a fost motivaţia mea cea mai puternică.
"E o provocare să faci comedie"
17 Aug 2012Citeşte şi:
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Cake
Mihai Călin
Paul Wesley
Stacy Ferguson
Mare, nossa historia de amor
Marina Vlady
Două lozuri
Z for Zachariah
Æon Flux
Belyy tigr
Playing Cupid
Der Bibelcode
Dogville
Sinister
Imagining Argentina
Speed
David Garrett
Necip Memili
Anna Széles
Maria Obretin
Foeksia de miniheks
Apple & Onion
Charlotte Lewis
Kokowääh
We Are Your Friends
Kærestesorger
Rain Dogs
Sofia Helin
Judwaa
Bohemian Rhapsody
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Adriana Lima
- Jennifer Lawrence
- Olivia Wilde
- Alessandra Ambrosio
- Taylor Swift
- Anne Hathaway
- Născuţi azi
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
"E o provocare să faci comedie"
Părerea ta
Spune-ţi părerea