Dwayne Johnson şi-ar dori să candideze la președinția Statelor Unite

de Cristina Grigore în 12 Mai 2017
Prestația lui Trump în cele 100 de zile de când a preluat fotoliul de la Casa Albă l-a făcut şi mai mult să-şi dorească implicarea

După modelul lui Arnold Schwarzenegger, care şi-a pus pe tuşă cariera actoricească pentru a-şi asuma un rol în politică, încă un actor celebru de la Hollywood este hotărât să facă această schimbare. Dwayne Johnson a mai vorbit despre ideea sa de a-şi direcționa abilitățile şi energia spre zona politicului, însă ultimele sale afirmaţii sunt mult mai categorice. Johnson ţinteşte însă mai sus decât starul lui Terminator. Vrea să candideze la președinția Statelor Unite şi este convins că este făcut pentru acest „rol”.

„Cred că este cu adevărat posibil ca eu să candidez la președinție. Am început să mă gândesc la candidatură acum un an şi, de atunci, tot revin la idee. Am avut discuții serioase pe această temă, care m-au făcut să mă gândesc ‘Ia să reanalizez posibilitatea aceasta şi să ofer un răspuns care să fie realist, dar şi respectuos”, a explicat actorul pentru revista GQ.

Prestația lui Trump în cele 100 de zile de când a preluat fotoliul de la Casa Albă i-a dat mult de gândit lui Johnson şi l-a făcut să-şi dorească şi mai mult implicarea: „Din punctul meu de vedere, dacă aş fi președinte ar conta foarte mult atitudinea şi ținuta. Ar conta capacitățile de lider. Dar şi asumarea responsabilității”.

„Mi-ar plăcea să văd o mai bună asumare a calității de lider. Acolo unde există păreri opuse, unde există o largă categorie de persoane cu care nu te înțelegi… Cred că asta trebuie să îţi spună să fii mai bun. Cu toţii avem probleme, şi cu toţii trebuie să ne ocupăm de ele. […] Cred că una din calitățile unui bun lider este aceea de a nu le interzice oamenilor să-şi spună părerea. De asta mi-e dor. Chiar dacă nu suntem întru totul de acord, trebuie să o scoatem cumva la capăt”, a punctat Johnson.

Exploreaza subiecte similare:

Arnold Schwarzenegger, Dwayne Johnson

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Cretzulynne pe 12 mai 2017 19:04
Un presedinte actor! Sau un actor devenit presedinte ? Nu conteaza, daca sarmantul Rock e pe scaunul prezidential, no problem! S-o traim si pe asta! :)
RODI59 pe 13 mai 2017 12:56
Au mai avut un presedinte care era actor si ce? Le-a fost rau? Nu mai rau decat cu Bush Jr. sau acum cu Trump!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells